Anchetatorii DNA acuză că „în perioada în care a ocupat funcții publice (2008-2018), inculpatul Tudorache Daniel ar fi beneficiat de sume de bani disproporționat de mari comparativ cu veniturile sale licite”.
Iar pentru a ascunde originea banilor, „presupus obținuti nelegal”, fostul primar al sectorului 1 din București ar fi interpus două persoane, fosta soție și menajera. Potrivit comunicatului DNA, fostul primar ar fi depus sume de bani în conturile femeilor și ar fi cumpărat proprietăți și bunuri valoroase pe numele fostei soții.
Procurorii arată că în perioada 2008-2018, Dan Tudorache ar fi realizat venituri totale de 605.782 de lei, adică aproximativ o mie de euro pe lună. Asta în timp ce a tranzacționat sume uriașe prin cele două persoane interpuse.
În vizorul DNA au intrat următoarele tranzacții:
- depunerea de sume de bani în numerar, prin intermediul fostei soții și al menajerei, în conturi bancare deschise pe numele acestora – în total 2.990.000 de lei și 235.000 de euro
- achiziționarea de bunuri imobile pe numele fostei soții în sumă totală de 305.000 euro și 470.000 de lei, sume plătite, de asemenea, în numerar
- acordarea unui împrumut unei persoane, tot în numerar, în cuantum de 920.000 de euro, prin intermediul fostei soții
- achiziționarea de bijuterii, inclusiv diamante, a căror valoare urmează a fi stabilită
- achiziționarea de acțiuni la un club de fotbal, prin intermediul fostei soții
- asocierea în participațiune cu o societate privată cu suma de 640.000 de euro, tot prin intermediul fostei soții.
Comunicatul integral al DNA poate fi citit mai jos:
Ce spune Dan Tudorache: „Nu am nimic de ascuns”
Fostul primar al Sectorului 1 a reacționat pe pagina sa de Facebook.
„Aseară am fost convocat la DNA, unde am zăbovit mai mult de 12 ore, cerându-mi-se explicații pentru presupuse fapte din urmă cu mai mult de 12 ani. Nu m-am prevalat de dreptul la tăcere, pentru că, așa cum am spus, nu am nimic de ascuns”, a explicat Tudorache.
„Am încredere în justiție și voi contribui activ la aflarea adevărului. Totusi, nu pot să nu mă întreb: oare ce reclamă atâta urgență, în cazul unor presupuse fapte din 2008??? Acum, cu 2 săptămâni înainte de alegerile parlamentare! Cu toate acestea, refuz să intru pe tărâmul speculațiilor, deși tentația este foarte mare”, a mai precizat el.
Astăzi, 21 noiembrie, Dan Tudorache a fost pus sub control judiciar de către DNA. „Este vorba despre infracțiuni de corupție și spălare de bani”, a declarat avocatul fostului primar al sectorului 1, Mihai Drăgan, pentru Libertatea, după care a precizat că nu este vorba despre achiziția de tablete școlare.
Cauțiunea a fost stabilită la suma de un milion de euro, care trebuie depusă până pe 27 noiembrie 2020, iar surse judiciare susțin că Dan Tudorache ar putea să depună contestație, dar că încă nu a luat nicio decizie.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro