Momentan, dosarul DNA este in rem, se cercetează fapte fără a fi puse încă persoane sub acuzare, dar procurorii vor verifica în anchetă posibile fapte de corupție comise de funcționarii care au permis funcționarea ilegală a stației.

„Direcţia Naţională Anticorupţie a deschis dosar penal in rem pentru abuz în serviciu, în care investighează posibile fapte de corupţie ale unor funcţionari cu atribuţii de control”, au menţionat sursele citate de Agerpres.

Șapte instituții știau de retragerea autorizației

Referitor la faptele vizate de DNA, IGSU a transmis duminică, 27 august, că stația GPL din Crevedia a primit mai multe amenzi de la ISU după nereguli constatate în urma unor controale inopinate, nu avea autorizație și anunțase în 2020 că închide punctul de lucru. Cu toate acestea, ea a funcționat în continuare și sâmbătă a explodat în momentul în care transfera gaz dintr-o cisternă în alta.

De pierderea autorizației, IGSU a informat șapte instituții:

  • Oficiul Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița
  • Instituția Prefectului Județul Dâmbovița
  • Inspectoratul Județean în Construcții
  • Consiliul Județean Dâmbovița
  • Agenția pentru Protecția Mediului
  • Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
  • Primăria Crevedia
Prima zi din viața noului Parlament. Șoșoacă l-a flancat pe Ciucă, Becali a smuls microfonul unui jurnalist, iar liberalii se zbat între Crin și Nicușor
Recomandări
Prima zi din viața noului Parlament. Șoșoacă l-a flancat pe Ciucă, Becali a smuls microfonul unui jurnalist, iar liberalii se zbat între Crin și Nicușor

Cu toate că nu mai avea autorizație și a informat oficial că închide stația din Crevedia, ea a funcționat în continuare și sâmbătă a explodat în momentul în care doi angajați transferau gazul dintr-o cisternă în alta.

E anchetat și modul de intervenție al pompierilor

Este cel de-al treilea dosar privind tragedia de la Crevedia, după cel deschis de Parchetul General privind evenimentele de sâmbătă și cel al Parchetului Militar privind intervenția care a dus la rănirea a zeci de pompieri.

Procurorul general al României, Alex Florența, a declarat că Parchetul General a deschis un dosar penal pentru infracțiunea de distrugere urmată de dezastru, dar se poate schimba apoi încadrarea sau se poate extinde urmărirea penală.

În ceea ce privește ancheta, procurorul general a precizat că au fost identificați mai mulți martori și se fac audieri la sediul IGPR. De asemenea, au loc percheziții la Primăria Crevedia, la un punct de lucru din București și la locuințele celor doi asociați ai companiei.

Potrivit unor surse G4Media, Parchetul Militar București s-a sesizat, sâmbătă seară, din oficiu privind modul de intervenție al pompierilor la Crevedia. Procurorii militari au început urmărirea penală in rem pentru 3 presupuse fapte: neluarea și nerespectarea măsurilor de protecția muncii și vătămare corporală din culpă.

Cum se vor împărți ministerele în noul Guvern între PSD-PNL-UDMR, după ce USR a fost exclus de la negocieri – Surse
Recomandări
Cum se vor împărți ministerele în noul Guvern între PSD-PNL-UDMR, după ce USR a fost exclus de la negocieri – Surse

***

Două persoane au murit: un bărbat care a făcut infarct imediat după incident și soția lui, care s-a stins azi dimineață la spital, având arsuri pe mai mult de 95% din suprafața corpului. Alte 58 de persoane au fost rănite, a anunțat Ministerul Sănătății.

Desfășurarea live a evenimentelor LIVETEXT: Doi morți și 58 de răniți, după exploziile de la Crevedia. Stația GPL funcționa ilegal din 2020. Primele concluzii ale procurorilor – VIDEO

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (21)

Ion3laClaudia   •   28.08.2023, 22:30

Măcar atat

ElenaMA   •   28.08.2023, 12:35

Numai nereguli peste tot sunt

Marica13   •   28.08.2023, 12:31

Degeaba...daca nu isi au finalitate si nu plateste cine trebuie...

Vezi toate comentariile (21)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Finala Vocea României 2024, live video online, Pro TV. Aura Șova, câștigătoarea sezonului 12
FANATIK.RO
Finala Vocea României 2024, live video online, Pro TV. Aura Șova, câștigătoarea sezonului 12
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
Elle.ro
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Unica.ro
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Tobă, lebăr, caltaboş şi cârnaţi din piaţă, duşi la analize la laborator. Concluzia după o săptămână este şocantă
Observatornews.ro
Tobă, lebăr, caltaboş şi cârnaţi din piaţă, duşi la analize la laborator. Concluzia după o săptămână este şocantă
Horoscop 21 decembrie 2024. Săgetătorii trec la preocupări mai serioase, selectează cu mai multă atenție ceea ce fac și spun
HOROSCOP
Horoscop 21 decembrie 2024. Săgetătorii trec la preocupări mai serioase, selectează cu mai multă atenție ceea ce fac și spun

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI