Precizările vin după ce Direcţia Naţională Anticorupţie anunţa luni, 28 august, că au fost deschise două dosare penale pentru abuz în serviciu în legătură cu autorizarea staţiei GPL din localitatea Crevedia.
„Primul dosar a fost deschis cu privire la activitatea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), în legătură cu verificările și controlul efectuate de cei de la inspectorat, în anul 2020, la stația GPL din Crevedia. Fiind vorba de militari, dosarul va fi instrumentat de Secția Militară din DNA”, a explicat procurorul-șef DNA pentru Gândul.
În cel de-al doilea, procurorii anticorupție au făcut deja percheziții la Primăria Crevedia și alte instituții din Dâmbovița.
„Al doilea dosar vizează civilii. Este vorba despre funcționari din UAT-urile de la Dâmbovița. Duminică, 27 august, s-a dispus – prin ordonanță – ridicarea de documente de la aceste instituții”, a declarat Marius Voineag.
Șapte instituții știau de retragerea autorizației
Referitor la faptele vizate de DNA, IGSU a transmis duminică, 27 august, că stația GPL din Crevedia a primit mai multe amenzi de la ISU după nereguli constatate în urma unor controale inopinate, nu avea autorizație și anunțase în 2020 că închide punctul de lucru.
De pierderea autorizației, IGSU a informat șapte instituții:
- Oficiul Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița
- Instituția Prefectului Județul Dâmbovița
- Inspectoratul Județean în Construcții
- Consiliul Județean Dâmbovița
- Agenția pentru Protecția Mediului
- Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
- Primăria Crevedia
Cu toate că nu mai avea autorizație și a informat oficial că închide stația din Crevedia, ea a funcționat în continuare și sâmbătă a explodat în momentul în care transfera gaz dintr-o cisternă în alta.
Pe lângă cele două dosare pe care le anchetează DNA, Parchetul General a deschis un dosar penal privind evenimentele care au dus la exploziile de la Crevedia, iar Parchetului Militar a deschis un dosar penal privind intervenția care a dus la rănirea a zeci de pompieri.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro