Astfel Dumitru Dobrică, consilier județean în cadrul Consiliului Județean Buzău în perioada iunie 2004-decembrie 2013 și administrator/acționar al unei societăți comerciale, acuzat de infracțiunea de cumpărare de influență a arătat în acordul de recunoaștere a vinovăției că în perioada iulie 2012 – aprilie 2013, i-a promis lui Zgonea foloase necuvenite pentru a-l determina să intervină pe lângă funcționarii publici asupra cărora a lăsat să se creadă că are influență, în vederea numirii unei rude a primului într-o importantă funcție publică.

Apoi, notează procurorii în acordul transmis judecătorului, Zgonea a primit de la Dobrică foloase necuvenite în sumă totală de 62.143 de lei, reprezentând contravaloarea unor servicii de turism și cheltuieli legate de construirea unei case de vacanță în județul Covasna.

Ruda lui Dobrică ajunsă peste noapte președinte de instituție

DN arată că în 22 aprilie 2013, ca urmare a demersurilor făcute de Zgonea, persoana respectivă a fost numită în funcția de președinte al Centrului Național de Management pentru Societatea Informațională din cadrul Ministerului pentru Societatea Informațională, deși nu avea pregătire de specialitate în domeniu.

Apoi, tot ca urmare a demersurilor făcute de Zgonea, persoana respectivă și-a păstrat funcția la nivelul administrației publice centrale, fiind numită, la data de 23 ianuarie 2014, în funcția de subsecretar de stat în cadrul Ministerului Comunicațiilor și Societății Informaționale.

A recunoscut tot pentru o pedeapsă cu suspendare

În prezența avocatului, Dobrică a declarat expres că recunoaște comiterea faptelor reținute în sarcina sa, că acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia.

Astfel, în cazul în care judecătorul va fi de acord cu această înțelegere dintre autorități și apărarea lui Dobrică, acesta din urmă va primi doi ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și 6 luni și interzicerea, pe o perioadă de 1 an de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

Consilierul va fi obligat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității timp de 60 de zile, în Primăria orașului Pătârlagele, județul Buzău sau Primăria orașului Nehoiu, județul Buzău.

Față de Valeriu Zgonea, procurorii anticorupție fac cercetări în continuare pentru a aduna probele necesare tragerii acestuia la răspundere.

Citește și Abuzul în serviciu cu pagubă sub 200.000 de euro nu se consideră infracțiune, iar pedepsele până în 3 ani se execută la domiciliu- proiect PSD

Urmărește-ne pe Google News