UPDATE 4 decembrie, 9.40: 12 persoane au fost reținute după perchezițiile din județele Brașov, Iași și Harghita, în dosarul de echipamente medicale supraevaluate.
UPDATE 17.45. DNA a anunțat că face cercetări pentru luare de mită și trafic de influență, într-un dosar în care sunt vizate persoane din conducerea unor spitale din județele Brașov și Harghita, care au atribuit contracte de achiziție de echipamente și produse medicale supraevaluate, dintre care unele nici nu îndeplineau condițiile de conformitate, iar altele nici nu erau necesare.
Conform procurorilor, prejudiciul adus spitalelor s-ar ridica la peste 1,66 milioane de lei, iar sumele de bani date sau promise de către reprezentantul firmei căreia i-au fost atribuite contractele ar varia între 5.000 și 89.000 de euro, notează HotNews.ro.
UPDATE 11.21. Descinderile au loc la trei spitale COVID – Spitalul Clinic de Neurologie și Psihiatrie Brașov, Spitalul Municipal Odorhei, Spitalul de Boli Infecțioase, potrivit unor surse judiciare, citate de Agerpres.
În paralel se fac mai fac percheziții la sediul BOS (Biroul de Operațiuni Speciale). Este vizat șeful de acolo și un ofițer. Altă percheziție este la domiciliul managerului spitalului din Miercurea Ciuc, conform ziare.com.
Prejudiciul se ridică la câteva sute de mii de euro.
„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Brașov efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupție și asimilate celor de corupție, săvârşite în perioada decembrie 2019 – prezent”, a transmis DNA într-un comunicat de presă.
DNA anunță că sunt efectuate percheziții domiciliare în 22 de locații situate pe raza județelor Brașov, Harghita și Iași, din care patru sunt instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice și sediile unor societăți comerciale.
Potrivit Ziare.com, procurorii au descins la Spitalul de Boli Infecțioase și la Spitalul de Neuropsihiatrie Brașov, iar o altă percheziție este la spitalul din Miercurea Ciuc și la domiciliul managerului.
În vizorul anchetatorilor se află și un polițist care le oferea informații celor cercetați.