Potrivit acestora, marți, toți suspecții din dosar au fost citați să se prezinte pentru a li se aduce la cunoștință această măsură, așa cum cere procedura legală în vigoare.
Aceleași surse menționează că tot pentru marți s-ar putea să se prezinte în fața procurorilor și președintele PSD, Liviu Dragnea.
Dosarul Tel Drum
Liviu Dragnea este urmărit penal pentru abuz în serviciu, obținere de către Tel Drum de fonduri europene cu acte false și constituire de grup infracțional organizat, fapte pe care le-ar fi comis când era președinte al Consiliului Județean Teleorman. Procurorii i-au adus la cunoștință acuzațiile în urmă cu o săptămână.
Tot atunci au fost puși sub acuzare, în același dosar, Marian Fișcuci, un apropiat al lui Dragnea, acționar majoritar scriptic al firmei Tel Drum SA, pentru constituirea unui grup infracțional organizat, și Florea Neda, reprezentant al Tel Drum, pentru constituirea unui grup infracțional organizat și complicitate la două infracțiuni de abuz în serviciu, cu obținere de foloase pentru sine sau pentru altul.
Oamenii lui Dragnea sub lupa DNA
Procurorii i-au pus sub acuzare și pe Pitiș Petre, fost consilier în CJ Teleorman, reprezentant al Tel Drum SA, Mugur Bățăuș, Victor Piperea și Marian Predescu, funcționari în CJ Teleorman la data faptelor. Alături de aceștia sunt urmăriți penal și Florian Ion și Daniel Neagoe, asociați și administratori ai unor firme.
Dosarul a fost deschis în urma unei sesizări a Oficiului european de luptă antifraudă (OLAF), transmise în 30 septembrie 2016, care a vizat mai multe infracțiuni, între care obținerea de fonduri europene pe bază de documente false și pentru lucrări de reabilitare de drumuri județene.
Procurorii DNA susțin că Liviu Dragnea, care era președinte al Consiliului Județean Teleorman la data faptelor, a inițiat în 2001 grupul infracțional organizat, care acționează și în prezent, iar din acesta au făcut și fac parte funcționari ai instituțiilor din administrația publică și persoane din mediul de afaceri.
Anchetatorii au probe că membrii grupului infracțional organizat au obținut beneficii personale diverse, în funcție de atribuțiile și rolul pe care îl aveau în cadrul grupului.
Dragnea și fiul în afacerile Tel Drum
Astfel, Liviu Dragnea, în mod direct sau prin fiul său și fosta lui soție, a obținut sume de bani sau bunuri mobile și imobile pe care le utilizează, precum și diverse servicii în interes personal, al familiei și al formațiunii politice din care face parte.
Printre aceste beneficii sunt și donații de la membrii grupului infracțional organizat și de la societățile controlate de aceștia, respectiv aproximativ 2,5 milioane de lei în anul 2009, precum și transferul părților sociale din mai multe societăți controlate de membrii grupului infracțional organizat către fiul său, dividende și sume periodice către fiul său cu titlu de salariu de la firme din grup, sume periodice cu titlu de chirie încasate personal de Liviu Nicolae Dragnea și de fosta soție de la o altă societate din grup
În plus, conform înscrisurilor ridicate la percheziții, membrii grupului infracțional organizat propuneau și facilitau numirea în funcții publice a persoanelor cu care aveau relații apropiate.
La percheziții au fost ridicate însemnări olografe în care fie erau indicate persoane care ar fi fost potrivite pentru ocuparea unui post de conducere în cadrul administrației centrale și care au fost numite ulterior în aceste posturi, fie erau indicate detalii cu privire la dorința unor persoane publice de a pune în funcție o persoană apropiată.
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a respins toate acuzaţiile aduse de procurori și a spus că este un atac pentru preluarea PSD. ”Miza este tot politică”, a spus liderul PSD, arătând că acum are loc o telejustiție.
De la OLAF numai de bine
Oficiul European Antifraudă a lăudat DNA pentru urmărirea penală a lui Liviu Dragnea și a catalogat acțiunea procurorilor români drept „exemplu perfect al cooperării pozitive dintre OLAF și autoritățile OLAF a precizat că a descoperit dovezi care arată o înțelegere secretă între beneficiarii fondurilor, oficiali publici și contractor, inclusiv documente falsificate în timpul procedurii de achiziție.
„Unele dintre aceste documente au fost de asemenea folosite pentru a susține solicitarea pe care beneficiarul a înaintat-o Autorității de Management, rezultând în plata a 21 de milioane europene din fonduri ale UE”, potrivit OLAF.
În ziua în care Dragnea a fost la DNA pentru a fi pus sub acuzare în dsoarul Tel Drum, câteva zeci de persoane – printre care vicepremierul Paul Stănescu, secretarul general al PSD, Marian Neacşu, deputații Claudiu Manda şi Andreea Cosma, au fost în faţa sediului DNA pentru a-l susţine pe liderul PSD.
Nu este primul episod de acest gen, când greii PSD fac scut de susținere pentru un lider social democrat.
În 1997, Gabriel Bivolaru a fost însoțit la Parchet de Adrian Năstase şi Miron Mitrea. Apoi, în 2011, a urmat episodul Constantin Nicolescu, atunci când PSD, în frunte cu Victor Ponta, a organizat un miting în fața prefecturii, după arestarea fostului baron de Argeș.
Procuroarea care se ocupă de cel de-al treilea dosar al lui Liviu Dragnea este Alexandra Lăncrănjan, 32 de ani.