Ministrul Justiţiei a declarat, marți, despre verificarea Hotărârii de Guvern din dosarul „Belina”, privind trecerea Insulei Belina la Consiliul Județean Teleorman, că legalitatea unui act normativ nu este de competența unui procuror, ci a judecătorului de contencios administrativ.

Direcția Națională Anticorupție consideră că declarațiile ministrului Justiției, Tudorel Toader, cu privire la o anchetă în curs, ce are ca obiect cercetarea unor fapte penale, ”reprezintă o formă de imixtiune în activitatea procurorilor” și, în acest context, a sesizat Consiliul Superior al Magistraturii să analizeze dacă afirmațiile afectează independența sistemului judiciar.

”Sub acest aspect, procurorul șef al DNA a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) să analizeze dacă aceste afirmații sunt de natură să afecteze independența sistemului judiciar, întrucât prin declarațiile din data de 26 septembrie 2017, domnul ministru al Justiției a indus ideea în opinia publică că activitatea procurorilor nu se desfășoară în limitele cadrului legal”, potrivit DNA.

În susținerea cererii adresate CSM, DNA arată că exprimarea publică a unui punct de vedere trebuie, obligatoriu, ”să respecte principiul responsabilității, deontologia profesională și buna credință”.

Dosarul 10 August 2018: reperele unui proces început cu 5 ani întârziere. Coloneii Cucoș, Cazan și Sindile sunt la câteva luni de achitare
Recomandări
Dosarul 10 August 2018: reperele unui proces început cu 5 ani întârziere. Coloneii Cucoș, Cazan și Sindile sunt la câteva luni de achitare

”Acreditarea ideii că procurorii D.N.A. nu investighează fapte ce reprezintă încălcării ale legii penale sunt de natură să afecteze încrederea opiniei publice în activitatea desfășurată de DNA Preluarea afirmațiilor și de către alte publicații a contribuit la amplificarea acestor consecințe, cu afectarea independenței întregului sistem judiciar și manipularea opiniei publice”, susține DNA.

În ce privește problema de drept invocată de ministrul Justiției în acest caz, DNA spune că aceasta a fost tranșată definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia penală nr. 13 din 24 ianuarie 2014 a Completului de 5 judecători, prin care s-a stabilit că fapta ministrului care promovează o hotărâre de guvern având ca obiect trecerea în mod nelegal a unui bun imobil din domeniul public al statului într-o altă formă de proprietate publică, producând un avantaj patrimonial unei societăți comerciale, constituie infracțiunea de abuz în serviciu.

”În ceea ce privește decizia Curții Constituționale a României nr. 68 din 27 februarie 2017, precizăm că aceasta este aplicabilă unor acte normative de nivelul legilor și ordonanțelor de urgență și nu actelor administrative emise prin hotărâri de guvern”, a precizat DNA.

Similitudini în programele de guvernare: decalogul USR – AUR
Recomandări
Similitudini în programele de guvernare: decalogul USR – AUR

Ministrul Justiției a afirmat, marți, că în cazul în care există suspiciuni că un act normativ este fals, judecătorul de contencios administrativ este singurul care poate decide dacă el este legal sau nu, în niciun caz procurorul.

Precizările au fost făcute după ce procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a spus, luni, că nu este o noutate pentru DNA să ancheteze miniștri, așa cum este cazul dosarului ”Belina”, în care a fost pusă sub acuzare Sevil Shhaideh, vicepremier și ministru al Dezvoltării Regionale, și s-a cerut aviz de la Camera Deputaților pentru urmărirea penală a Rovanei Plumb, pentru fapte pe care le-ar fi comis când era ministru al Mediului. Procurorul șef al DNA a mai spus că procurorii anticorupție nu urmăresc Hotărârile de Guvern, dar când apar informații că este ceva în neregulă cu un act normativ, Direcția se autosesizează. Laura Codruța Kovesi a respins acuzațiile referitoare la selectarea dosarelor care sunt investigate de DNA.

Explicația ministrului Justiției vine și după ce liderul PSD Liviu Dragnea a declarat, luni, că îl interesează foarte puţin dacă șefa DNA rămâne la conducerea instituției, atât timp cât nu se rezolvă ”problema de structură”. Dragnea i-a transmis ministrului Justiției să prezinte o poziţie publică faţă de întâmplările din ultima perioadă în sistemul judiciar, dar și un calendar de promovare a legilor justiţiei.

Hoție la Castelul Peleș. Casa Regală și statul român, furați de rețeaua angajaților prin metoda biletelor revândute
Recomandări
Hoție la Castelul Peleș. Casa Regală și statul român, furați de rețeaua angajaților prin metoda biletelor revândute


Citește și:

EXCLUSIV: „Mircea Geoană” și „Mircea Băsescu”, două nume pe bilețelele unui general corupt, filmate de DNA Militar – surse

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Câtă influență va avea Elon Musk în al doilea mandat de președinte al lui Trump: ”Multă! A apărut și în poza de familie”
Știrileprotv.ro
Câtă influență va avea Elon Musk în al doilea mandat de președinte al lui Trump: ”Multă! A apărut și în poza de familie”
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Viva.ro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Cum arată soția și fiica lui lui Mihai Gâdea. Sunt superbe și parcă sunt surori. Cine este misterioasa Agatha Kundri Memete, soția realizatorului de la Antena 3
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată soția și fiica lui lui Mihai Gâdea. Sunt superbe și parcă sunt surori. Cine este misterioasa Agatha Kundri Memete, soția realizatorului de la Antena 3
Orașul în care trăiesc cei mai mulți milionari. Numărul lor a trecut de 700
FANATIK.RO
Orașul în care trăiesc cei mai mulți milionari. Numărul lor a trecut de 700
Lovitură pentru Marian Iancu » Ce se întâmplă cu averea fostului patron din Liga 1
GSP.RO
Lovitură pentru Marian Iancu » Ce se întâmplă cu averea fostului patron din Liga 1
Regulile de la care Raluca Bădulescu nu se abate niciodată. De ce nu își serbează ziua de naștere, nu poartă ceas și nu are vreodată portofel la ea
Elle.ro
Regulile de la care Raluca Bădulescu nu se abate niciodată. De ce nu își serbează ziua de naștere, nu poartă ceas și nu are vreodată portofel la ea
'Faceți loc că începe show-ul!' La 54 de ani, Loredana Groza a renunțat de tot la haine! Imaginile au 'încins' internetul / FOTO
Unica.ro
'Faceți loc că începe show-ul!' La 54 de ani, Loredana Groza a renunțat de tot la haine! Imaginile au 'încins' internetul / FOTO
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
"Un nenorocit de om, cum să facă aşa ceva". Filmul teribilului accident din Suceava, soldat cu cinci morţi. Trei familii înlăcrimate se pregătesc de înmormântare
Observatornews.ro
"Un nenorocit de om, cum să facă aşa ceva". Filmul teribilului accident din Suceava, soldat cu cinci morţi. Trei familii înlăcrimate se pregătesc de înmormântare
Horoscop 11 noiembrie 2024. Taurilor li se potrivește de minune invitația acestei zile la muncă și refuz al plăcerilor iluzorii
HOROSCOP
Horoscop 11 noiembrie 2024. Taurilor li se potrivește de minune invitația acestei zile la muncă și refuz al plăcerilor iluzorii

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI