UPDATE ora 20:00: Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a decis, joi, să trimită cererea DNA de ridicare a imunităţii deputatului Adrian Chesnoiu la Comisia juridică pentru întocmirea raportului pentru luni, iar votul va fi dat în şedinţa de plen de marţi, potrivit Agerpres.
Procurorul general a transmis Camerei Deputaţilor referatul DNA pentru exercitarea prerogativei de a cere urmărirea penală faţă de Adrian Chesnoiu.
„Sesizarea are în vedere cercetările pentru săvârşirea, în exercitarea funcţiei de ministru, a infracţiunilor de instigare (sub forma participaţiei improprii) la permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru altul de foloase necuvenite,(…) şi de abuz în serviciu (…) dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit (…)”, se precizează în scrisoare.
Totodată, procurorul general a transmis şi dosarul în original.
UPDATE ora 17:36: PSD anunță într-un comunicat de presă că repectă deciziile lui Adrian Chesnoiu de a demisiona din funcția de ministru al Agriculturii după ce DNA l-a acuzat de abuz în serviciu.
„PSD consideră că pe durata întregului mandat de ministru, domnul Chesnoiu și-a îndeplinit sarcinile în mod profesionist și cu integritate, fiind unul dintre cei mai eficienți membri ai actualului guvern”, a transmis PSD, printr-un comunicat.
De asemenea, PSD va respecta deciziile luate de domnul Chesnoiu. Conduita onorabilă a acestuia, de a se retrage prompt din toate funcțiile deținute în Guvern și în partid, va permite instituțiilor abilitate să facă cercetările necesare cât mai rapid, pentru a înlătura astfel orice suspiciune asupra activității sale, potrivit aceleași surse.
UPDATE ora 17:24: Nicolae Ciucă a anunțat că a luat act de demisia ministrului Agriculturii Adrian Chesnoiu.
„Am luat act de anunțul demisiei domnului Adrian Chesnoiu din funcția de ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Guvernul României își menține angajamentul de a asigura standardele de integritate și profesionalism necesare bunei funcționări a Executivului”, a transmis Nicolae Ciucă în urmă cu puțin timp pe pagina de Facebook.
UPDATE ora 17:07: Ministrul agriculturii a anunțat în scurt timp pe Facebook că va demisiona din funcția de ministru al agriculturii.
„Mă retrag din funcția de ministru – nu vreau să planeze nicio suspiciune asupra activității mele guvernamentale. De asemenea, mă autosuspend din Partidul Social Democrat!”, a scris Chesnoiu pe Facebook.
Ministrul a mai precizat că „nu a săvârșit nicio faptă de natură penală sau de corupție”.
UPDATE ora 16:50: Ministrul agriculturii, Adrian Chesnoiu, ar urma să demisioneze din funcție, după ce DNA a anunțat că cere ridicarea imunității parlamentare, au declarat surse din PSD pentru ziarul Libertatea.
UPDATE ora 16:04: Radu Oprea, purtătorul de cuvânt al PSD, a declarat, joi, într-o emisiune la Digi24 că probabil PSD va vota pentru ridicarea imunității.
„Am foarte mari dubii personale din relația pe care am avut-o cu domnul ministru. Ceea ce a făcut până acum pentru agricultura României sunt lucruri bune. Nu o spunem noi, ci fermierii. Cred că PSD și-a exprimat opinia. Bănuiesc că da, o să votăm pentru ridicarea imunității. Nu cred că există un dubiu în zona asta. Acum recunosc: sunt subiectiv. Îl cunosc și îmi e foarte greu să cred că ar fi făcut așa ceva”, a spus purtătorul de cuvânt al PSD.
Reacții au venit și din partea celor de la USR. Cătălin Drulă, fost ministru al transporturilor, i-a transmis premierului Nicolae Ciucă printr-un mesaj pe Twitter demiterea ministrului.
Procurorii DNA îl acuză pe ministru de 5 infracțiuni de abuz în serviciu și instigare la permiterea accesului unor persoane neautorizate la informații ce nu sunt destinate publicității.
„În perioada 09 februarie – 11 aprilie 2022, ministrul ar fi determinat o persoană din subordine, la vremea respectivă membru în mai multe comisii de examinare, să-i furnizeze unui coleg (persoană de încredere a ministrului) o parte din subiectele concepute pentru probele scrise ce urmau a fi susținute cu ocazia organizării a patru concursuri pentru ocuparea unor posturi de: consilier clasa I, șef serviciu, director executiv adjunct și director executiv ai unor direcții județene. Subiectele respective ar fi ajuns ulterior la patru candidați «agreați» dintre care, în urma susținerii probelor scrise și orale, doar trei au promovat concursurile respective”, au transmis procurorii DNA.
Surse oficiale au transmis că acuzațiile îl vizează pe Adrian Chesnoiu (PSD), ministrul agriculturii.
Potrivit anchetatorilor, la intervenția directă a ministrului, în cazul unuia dintre candidați, membrii comisiei ar fi fost nevoiți să-l promoveze pe acesta în condițiile în care nu obținuse un punctaj corespunzător.
„Ca urmare a acestui demers, persoana respectivă a fost numită în funcția de șef serviciu, obținând până în prezent venituri salariale în valoare de 33.782 lei”, mai precizează instituția.
Cererii transmise i-au fost atașate referatul întocmit de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, precum și un număr de șase volume cuprinzând copii ale dosarului de urmărire penală.
Rezultate Alegeri SUA – cine va fi noul președinte al Americii!