Este vorba despre dosarul în care Gabriela Bîrsan este judecată pentru pretinse fapte de corupție comise în legătură cu presupuse intervenții făcute prin prisma funcției pe care o avea la acea vreme, respectiv de șefă a Secției de Contencios Administrativ și Fiscal.
Completul de trei judecători de la ICCJ care a dezbătut dosarul a stabilit achitarea magistraților implicați în caz iar DNA a atacat cu apel decizia.
Opt ani pentru Bîrsan
Procurorul de ședință care a susținut apelul Direcției a reluat acuzațiile la adresa fostei șefe a Secției Civile a ICCJ, Gabriela Bîrsan, și a cerut în cazul acesteia cea mai mare pedeapsă, respectiv opt ani de închisoare cu executare.
Pentru judecătoarea Iuliana Pușoiu DNA a cerut trei ani de închisoare cu executare, pentru fostul șef al Secției penale a ICCJ, Anton Pandrea, patru ani cu executare iar pentru judecătoarea Alina Corbu, tot patru ani cu executare.
În cazul avocatului Radu Silinescu Gherbovan procurorul a cerut doi ani de închisoare cu suspendare în vreme ce pentru soția acestuia, Claudia Silinescu Gherbovan a cerut cinci ani de închisoare cu executare.
În cazul omului de afaceri Gabriel Chiriac DNA a cerut luni cinci ani de închisoare cuj executare în vreme ce pentru șoferul familiei Bîrsan a cerut un an de închisoare cu suspendare.
Dosar controversat, achitări pe bandă
Acest caz a născut controverse încă de la demararea sa, când procurorii DNA au descins la locuința soților Bîrsan, în contextul în care Corneliu Bîrsan era la acea vreme judecătorul României la CEDO.
Judecătoarele Gabriela Bîrsan şi Iuliana Puşoiu au fost achitate, în noiembrie 2016, de magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în acest dosar în care sunt acuzate de DNA de mai multe infracţiuni, printre care şi luare de mită.
În acelaşi dosar au fost achitaţi Anton Pandrea (fost judecător ÎCCJ şi fost membru al CSM), Corina Corbu (judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a ÎCCJ), avocaţii Radu şi Claudia Silinescu Gherbovan, omul de afaceri Gabriel Chiriac şi Florian Ionescu, şoferul Gabrielei Bîrsan.
Acesta din urmă a fost obligat să plătească o amendă administrativă de 500 de lei.
Instanţa supremă a mai dispus atunci ridicarea sechestrului pus pe bunurile inculpaţilor şi restituirea sumelor de 5.010 euro către Gabriela Bîrsan şi 1.860 euro către Iuliana Puşoiu.
Decizia a fost în schimb atacată de DNA cu apel dar și de unii dintre cei judecați.
Corupție la nivel înalt
În iulie 2014, judecătoarele Gabriela Bîrsan şi Corina Corbu au fost suspendate din funcţie de CSM.
Gabriela Bîrsan este soţia fostului judecător CEDO Corneliu Bîrsan.
Gabriela Bîrsan, preşedinte al SCAF – ÎCCJ la data faptelor, a fost trimisă în judecată în iulie 2014 pentru două fapt de abuz în serviciu contra intereselor publice; luare de mită; folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii care nu sunt destinate publicităţii şi permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informatii şi trafic de influenţă.
Iuliana Puşoiu, judecător la aceeaşi secţie, este acuzată de două infracţiuni de luare de mită şi uz de fals.
În acelaşi dosar au fost judecați Anton Pandrea pentru favorizare a făptuitorului şi Corina Corbu, acuzată de complicitate la favorizarea făptuitorului.
De asemenea, au fost trimişi în judecată atunci avocaţii Radu şi Claudia Silinescu Gherbovan, omul de afaceri Gabriel Chiriac şi Florian Ionescu, şoferul Gabrielei Bîrsan, angajat la acea vreme la ÎCCJ.
„Rezolvau probleme” folosind funcția
DNA susţine că cercetările penale efectuate în prezenta cauză faţă de cei opt vizează perioada ianuarie 2010 – mai 2011 şi, din probele administrate în cursul urmăririi penale, a rezultat un tablou infracţional complex, la care au participat, pe de o parte, persoane învestite cu demnităţii publice (judecători) şi, pe de altă parte, patroni de firme cu interese judiciare ori avocaţi ai acestora.
Procurorii susţin că judecătorii s-au folosit de prerogativele lor în scopul rezolvării unor probleme personale, precum petreceri gratuite pentru aniversările proprii la restaurante exclusiviste din Paris, Bucureşti, vacanţe şi călătorii cu avionul gratuite, anulare de bilete de avion şi obţinerea altor bilete conform dorinţelor, cazare în apartament dintr-un cartier exclusivist al Parisului, obiecte vestimentare de lux.
Persoanele din a doua categorie au oferit avantajele materiale magistraţilor şi au obţinut tergiversarea dosarelor aflate pe rolul Instanţei supreme, strămutarea ori promisiunea traficului de influenţă în perspectiva unor soluţii favorabile.
În esenţă, cei patru judecători şi avocaţii Radu şi Claudia Silinescu Gherbovan au asigurat asistenţă juridică pentru cinci firme, din care două aparţineau omului de afaceri Gabriel Chiriac, beneficiare ale admiterii strămutărilor, suspendării judecării cauzelor până la soluţionarea strămutărilor, traficului de influenţă, favorizării făptuitorului.
Tergiversări cu interes
Pe un alt palier, probele procurorilor relevă relaţia dintre Gabriela Bîrsan şi şoferul Florian Ionescu, acesta din urmă fiind un om în casă aflat la dispoziţia personală a judecătoarei.
„Practicile infracţionale s-au bazat pe o reţea de cereri de strămutare, concomitent cu suspendarea judecării cauzelor de fond până la soluţionarea strămutării, în scopul tergiversării flagrante în favoarea firmelor beneficiare.
Această activitate infracţională a fost facilitată de către preşedintele Secţiei de contencios administrativ şi fiscal, inculpata Bîrsan Gabriela Victoria, chiar şi în situaţii în care nici măcar nu s-a solicitat suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea strămutării.
O a doua modalitate a constituit-o soluţionarea unor dosare de către judecătoarea Puşoi Iuliana în mod favorabil firmelor reprezentate, asistate chiar de către avocatul Gherbovan Silinescu Radu”, mai susţin procurorii.
Anchetatorii mai notează că judecătoarele Bîrsan şi Puşoiu au primit, în schimbul acestor servicii judiciare, excursii, bilete de avion, cadouri provenind de la omul de afaceri Gabriel Chiriac şi cei doi soţi avocaţi Gherbovan.
În cazul judecătoarei Bîrsan, foloasele au fost date direct ori prin intermediul şoferului Florian Ionescu, care a dat declaraţii mincinoase în favoarea „şefei sale”.
Procurorii mai arată că descoperirea relaţiei infracţionale dintre judecătoare, avocaţi şi omul de afaceri Gabriel Chiriac a fost îngreunată, favorizată şi chiar zădărnicită de Anton Pandrea.
Astfel, judecătorul Anton Pandrea a autorizat, la data de 5 aprilie 2011, interceptarea şi înregistrarea audio-video pe o durată de 30 zile a convorbirilor telefonice ambientale dintre judecătoarele Puşoiu, Bîrsan şi Claudia Gherbovan, precum şi înregistrarea de imagini.
El i-a relatat despre aceste înregistrări judecătoarei Corina Corbu, iar aceasta, în calitate de „prietenă”, a atenţionat-o pe avocata Claudia Gherbovan, informaţia ajungând apoi la judecătoarele Gârbovan şi Puşoiu.
De altfel, după ce „au aflat despre cercetările efectuate în cauză”, preocuparea majoră a judecătoarelor Puşoiu şi Bîrsan a fost de a-şi constitui probe, alibi, justificări, revendicând cu un plus de tenacitate corectitudinea relaţiei dintre ei, pentru a ascunde cooperarea lor delictuală, mai precizează DNA.