Inedita declarație s-a produs în studiourile unei televiziuni locale, într-o emisiune moderată pentru Realitatea TV de către jurnalistul Robert Turcescu.
„Doamna prefect este o moldoveancă încinsă”, a spus Harabagiu, spunând și numele reprezentantului Guvernului în teritoriu la Neamț, Daniela Soroceanu, potrivit vestea.net.
Harabagiu nu a explicat ce anume a vrut să spună cu expresia „moldoveancă încinsă”.
La începutul emisiunii, Harabagiu s-a prezentat drept ”jurnalist independent” dar realizatorul Robert Turcescu a spus că fostul coordonator online al PSD este angajat al Prefecturii Neamț, pe postul de șofer. Robert Turcescu i-a arătat o fotografie din instituție, pe care o avea în telefon, iar Harabagiu a recunoscut: „Da, am un contract extern cu Prefectura”.
George Harabagiu a fost eliminat din echipa de imagine a PSD după ce în mediul online a apărut informația că huiduielile de pe Arena Națională în timpul discursului primarului general Gabriela Firea erau de fapt adresate campioanei Simona Halep, strategie pusă pe seama lui Harabagiu.
„Aproximativ 20.000 de persoane s-au strâns pentru a o aplauda pe Simona Halep, care a devenit prima jucătoare din România ce a câştigat un titlu de Grand Slam după decenii. Fanii s-au strâns luni la Arena Naţională pentru a a o vedea pe Halep. Dar când pe scenă a apărut primarul Bucureştiului, Gabriela Firea, mulţimea a schimbat aplauzele în huiduieli. Firea a reacţionat mai târziu afirmând că grupări alte miliardarului George Soros au conspirat pentru a „compromite evenimentul”, a notat agenția Associated Press despre acest eveniment, în iunie anul trecut.
Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro