Dacă tot este la modă ca telefoanele scumpe, ceasurile, bijuteriile, hainele de firmă sau maşinile de lux să fie sfinţite de către preoţi, unii s-au gândit să sfinţească şi biletele la Loto. Stropite cu agheasmă sau trecute deasupra unor moaşte sfinte, biletele la Loto devin sigur câştigătoare, susţin cu tărie cei care au asemenea obiceiuri. Biletele la Loto, în special cele la categoria 6 din 49, unde întotdeauna câştigurile sunt mari, au început să se vândă şi pe internet. De exemplu, un bilet sfinţit la moaştele Sfântului Dimitrie cel Nou din Capitală, dar necompletat cu numere, se vindea, în spațiul virtual,cu preţuri cuprinse între 10 şi 20 de lei.
Preoţii atrag atenţia oamenilor să nu se lase păcăliţi de o asemenea ofertă. Ei spun că la mijloc este vorba despre escroci care vor cu orice preţ să câştige bani pe seama naivităţii oamenilor.
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News