Chiar și în aceste condiții, italianul, aflat acum la Penitenciarul Aiud, a fost primul care a cerut recurs pentru micșorarea pedepsei. Contestația se va judeca la Curtea de Apel Alba-Iulia.
Abominabila crimă a avut loc în 2013, însă fapta a fost reclamată de mama copilului, Otvos Tunde (26 de ani) de-abia anul trecut. Aceasta era iubita italianului.
Crima a avut loc în duminica Floriilor, în 2013, în satul Zlagna. Atunci, bărbatul, „deranjat fiind de o manifestare isterică a minorului”, așa cum a declarat în cadrul anchetei, l-a dus în casă şi l-a lovit de mai multe ori la faţă şi în piept. În urma loviturilor puternice, copilului i s-a făcut rău, a vomat, iar în scurt timp s-a învineţit şi a murit.
Apoi, bărbatul a săpat o groapă în locuinţa sa, unde a pus corpul copilului, după care a mers să cumpere pungi cu sodă caustică. Întors acasă, trupul copilului a fost pus într-un cazan pe sobă, a adăugat apă şi sodă caustică şi timp de mai multe ore a întreţinut focul cazanului până la momentul la care corpul minorului s-a transformat într-un lichid gelatinos. Acest lichid a fost aruncat în râurile Târnava Mare şi Mureş.
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!