Urmărindu-i pe politicienii de vârf români, ai putea crede că suntem o ţară solidă economic şi invulnerabilă, singura condusă de isteţi. De la preşedinte şi şefi ai opoziţiei, la lideri sindicali, nu doar au fost ignorate semnalele exterioare, ci şi evoluţiile interne. Începând cu SUA, continuând cu Occidentul european şi cu vecini de-ai noştri, criza face victime. FMI, BM, Comisia UE insistă că impasul va dura şi fac apel, între altele, la politici prudente, inclusiv în zona salarială, spre a nu agrava situaţia şi a accelera inflaţia. Agenţiile de evaluare ne scad indicele de ţară, iar ieri s-a diminuat şi aprecierea creditelor. Acesta-i fondul pe care – conse­cinţă a tembelismului şi populismului parlamentar, grefat pe încăpăţânarea Guvernului de a nu prezenta situaţia reală a ţării şi riscurile ei – s-au iscat mişcările sindicale. În primul rând ale cadrelor didactice, care nu au făcut decât, odată votată legea, să-şi ceară cele 50%, cu care speră să treacă mai uşor peste criză. Deşi nu s-au aflat la baza legii, atât PD-L, cât şi Preşedinţia şi-au însuşit beneficiul electoral. În­curajând şi alte sindicate să revendice 50%. Ba, PD-L atacând un PNL fără imunitate şi un PSD care, totuşi, s-a mai dezmeticit, a iniţiat, tot ca să continue a face valuri, moţiunea de cenzură.

Aberantă în prag de alegeri, moţiunea a fost boicotată, ieri, de PSD. În lipsă de cvorum, nu se ştie când se va vota. În schimb, OUG de prorogare a legii a fost respinsă de Senat, aşa că va ajunge la Deputaţi. Unde, probabil, procedura va fi temporizată. PNL, de astă dată, s-a ţinut băţos, prevalându-se nu doar de visteria goală, ci şi de criza globală. Desigur, pierde politic pe termen scurt. Mă întreb, însă, ce-ar fi fost dacă aplica legea încă de la 1 octombrie şi părăsea guvernarea, lăsând altui premier, pedelist, cartoful fier­binte. Ar fi fost amânate alegerile, ca după o catastro­fă?

 
 

Urmărește-ne pe Google News