„La nivel național sunt 3 paturi ATI libere, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiții medicale care sunt și confirmate cu SARS-COV-2, dintre care un pat disponibil la nivelul județului Constanța și două la nivelul municipiului București”, au anunțat autoritățile.
Numărul pacienților internați la Terapie Intensivă a continuat să crească, ajungând duminică, 10 octombrie, la un număr fără precedent: 1.603.
În București s-au eliberat două paturi ATI, în condițiile în care sâmbătă România nu avea nici un loc liber.
Astăzi, 10 octombrie, s-a înregistrat un număr record de cazuri de infecție la nivelul Capitalei, de la începutul pandemiei: 2.818. În acest context, rata de infectare din Capitală a ajuns la 13,60 cazuri calculate la mia de locuitori.
Autoritățile precizează însă că „la nivel național există o rezervă operațională de 139 de paturi ATI destinate pacienților cu COVID-19. Aceste paturi sunt activate, în dinamică, acolo unde numărul pacienților ATI depășește capacitatea secțiilor principale”.
În data de 10 octombrie 2021, conform datelor existente în aplicația alerte.ms, la nivel național există 1.534 de paturi de ATI destinate pacienților cu COVID-19.
În București sunt avizate de DSP 332 de paturi de ATI pentru pacienții cu COVID-19.
1.603 paturi ATI sunt ocupate la nivelul întregii țări, a mai precizat GCS.
Foto: Hepta