“Sunt P.F.A. (persoană fizică autorizată), cu activitatea de taximetrist. În data de 12 octombrie 2010 am plătit la C.A.S. suma de 3.600 de lei, reprezentând contribuţia pe ultimii 5 ani, conform Legii 95/2006. Atât mi s-a spus că am de plată la acea dată. În luna ianuarie 2011, când am fost să plătesc contribuţia trimestrială, mi s-a comunicat că a venit o directivă de la C.A.S. Bucureşti să se calculeze penalităţi la debitele P.F.A., mie revenindu- mi suma de 3.800 lei, ce trebuie plătită integral, pentru a beneficia în continuare de calitatea de asigurat. În instanţă aş avea o şansă pentru a cere anularea acestei penalităţi sau măcar plata eşalonată?”. Vasile Zmeu, Bucureşti
Răspuns: În instanţă aveţi şanse foarte mici să anulaţi această decizie de impunere. În Monitorul Oficial nr. 278/28.IV.2010 a fost publicată O.U.G. nr. 39/2009 pentru modificarea şi completarea O.G. nr. 92/2003 republicată privind Codul de Procedură Fiscală.
Printre principalele modificări de interes în rândul contribuabililor se află şi următoarele:

  • reducerea majorărilor de întârziere de la 0,1% la 0,05% pe zi şi, totodată, înlocuirea noţiunii de majorare de întârziere cu noţiunea de dobândă de întârziere;
  • perceperea de către organele fiscale, pe lângă dobândă, a unei penalităţi de întârziere datorată în situaţia în care obligaţiile fiscale datorate bugetului general consolidat nu se sting în cel mult 30 de zile de la scadenţă. Nivelul penalităţii de întârziere datorate diferă însă de data stingerii obligaţiilor fiscale, respectiv de numărul de zile de întârziere. Astfel, dacă stingerea obligaţiilor fiscale se face în primele 30 de zile, contribuabilii nu datorează nici o penalitate de întârziere, ci doar dobânzi, calculate în procent de 0,05% pe zi, începând cu ziua imediat următoare scadenţei şi până la data stingerii inclusiv

Răspuns oferit de Marius Coltuc, avocat

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ultima oră! Celebrul actor a murit în urma unui infarct! Dependența de alcool l-a învins
Unica.ro
Ultima oră! Celebrul actor a murit în urma unui infarct! Dependența de alcool l-a învins
Uluitor ce s-a aflat despre fiica cea mare a lui Ilie Bolojan. Lucia-Maria nu are o meserie ușoară, fiind căutată chiar și de clienți din străinătate. Detalii neștiute ies la iveală
Viva.ro
Uluitor ce s-a aflat despre fiica cea mare a lui Ilie Bolojan. Lucia-Maria nu are o meserie ușoară, fiind căutată chiar și de clienți din străinătate. Detalii neștiute ies la iveală
Denise Rifai, reacție genială după ce coafura ei a devenit ținta glumelor pe Internet: "Urmează întrebarea roșie"
Libertateapentrufemei.ro
Denise Rifai, reacție genială după ce coafura ei a devenit ținta glumelor pe Internet: "Urmează întrebarea roșie"
Ce să pui în detergentul de rufe ca să fie mai eficient. Ingredientul secret care face minuni pentru petele de pe haine
FANATIK.RO
Ce să pui în detergentul de rufe ca să fie mai eficient. Ingredientul secret care face minuni pentru petele de pe haine
SECRETUL lui Makaveli, influencerul lui Călin Georgescu, a ieșit la iveală! Incredibil ce s-a aflat acum despre el! Tatăl lui e un fotbalist cunoscut, dar niciunul dintre părinți nu l-a vrut! Amândoi l-au abandonat, iar ce a aflat la 22 de ani despre familia lui depășește orice imaginație! 'E prima dată când spun'

O copilă de 10 ani din Botoşani a dispărut fără urmă. După mai multe ore de căutări, Eliza a fost găsită în podul unei case
Observatornews.ro
O copilă de 10 ani din Botoşani a dispărut fără urmă. După mai multe ore de căutări, Eliza a fost găsită în podul unei case
Horoscop 15 ianuarie 2025. Capricornii au un mare avantaj astăzi, care vine din puterea interioară, ca să depășească orice dificultate
HOROSCOP
Horoscop 15 ianuarie 2025. Capricornii au un mare avantaj astăzi, care vine din puterea interioară, ca să depășească orice dificultate

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI