• Doctorii spun că în azile au fost nu doar vârstnici bolnavi, ci și oameni cu suferințe psihice, la fel de rău tratați.

Din cele 100 de persoane vulnerabile evaluate medical în urma perchezițiilor DIICOT din 4 iunie de la două azile pentru vârstnici din Voluntari și unul din Afumați, 42 de oameni au necesitat investigații medicale făcute la trei spitale de urgență din București: Militar Central, Floreasca și Gerota. Șase persoane au fost internate.

Doctor: „Ca și cum ar fi fost închiși și uitați într-un container”

„Niciodată nu am văzut persoane atât de slabe și ținute în condiții de murdărie, precum pacienții aduși de la aceste azile. Iar noi ne confruntăm zilnic cu cazuri sociale, cu suferințe ale oamenilor străzii”, a declarat pentru Libertatea un cadru medical de la secția UPU SMURD din cadrul Spitalului de Urgență Floreasca. Toți medicii care au discutat cu ziarul au solicitat confidențialitatea.

„Bătrâni deshidratați, înfometați și murdari din cap până-n picioare. Persoane bolnave, incapabile să se îngrijească singure, au fost lăsate să moară”, a adăugat sursa medicală.

”Au mâncat ca și cum ar fi fost prima masă din viața lor!”

George Simion și Anamaria Gavrilă își depun candidaturile la alegerile prezidențiale, din partea suveraniștilor: „Unul dintre noi se va retrage”
Recomandări
George Simion și Anamaria Gavrilă își depun candidaturile la alegerile prezidențiale, din partea suveraniștilor: „Unul dintre noi se va retrage”

Un doctor de la Spitalul de Urgență Dimitrie Gerota, sub protecția anonimatului, a declarat pentru Libertatea că doi pacienți ajunși la ei au rămas spitalizați pentru a fi echilibrați, restul fiind transferați la Spitalul Militar. 

„Când au sosit la noi, am rămas șocați de starea precară în care se aflau. Ca și cum ar fi fost închiși și uitați într-un container. Deshidratați, slabi și extrem de murdari. Investigațiile medicale au depistat în două cazuri obiecte străine în stomac. Nasturi și mărgele. Probabil că de foame și-au mâncat hainele….”, a spus doctorul. 

Acesta a mărturisit că toți colegii din spital, inclusiv cei din birourile administrative, au făcut chetă și le-au cumpărat mâncare peste norma oferită de spital. 

„Când le-am dat parizer cu pâine, s-au repezit și au mâncat ca și cum ar fi fost prima masă din viața lor!”

”Persoane de vârstă medie, cu afecțiuni psihice”

Doctorul de la Gerota a asemănat cazurile persoanelor neglijate de la azile cu atrocitățile din lagărele naziste de exterminare. „Cei aduși la noi nu au fost numai bătrâni bolnavi, ci și persoane de vârstă medie, cu afecțiuni psihice. Ceva nu înțeleg: aceste azile trăiau din veniturile obținute de pe urma acestor persoane vulnerabile. Ce interes aveau să-i lase să moară pe cei care le aduceau bani?! Doar dacă există o rețea care se ocupă cu traficul acestor tipuri de pacienți!”.

Care sunt pașii pe care Ucraina și Rusia ar trebui să îi respecte pentru a ajunge la un armistițiu durabil STUDIU
Recomandări
Care sunt pașii pe care Ucraina și Rusia ar trebui să îi respecte pentru a ajunge la un armistițiu durabil STUDIU

24 de persoane, reținute. Care sunt acuzațiile

24 de persoane au fost reținute pentru câte 24 de ore, iar alte două persoane au fost plasate sub control judiciar, în urma perchezițiilor la căminele pentru vârstnici din Voluntari, unde persoanele vârstnice erau ținute în condiții inumane și abuzate, a anunțat DIICOT, miercuri, 5 iulie.

Suspecții sunt acuzați de comiterea infracțiunilor de grup infracțional organizat, trafic de persoane, fals în declarații, fals intelectual, fals material în înscrisuri oficiale și delapidare. 

Prejudiciul total estimat de procurori este de 5,2 milioane de lei. Potrivit anchetatorilor, bătrânii din aceste centre erau ținuți în condiții inumane, nu primeau medicamente și erau obligați să muncească fără să primească hrană. „Oamenii au fost exploatați prin constrângere și violență, prin muncă neremunerată, erau lăsați flămânzi și supuși unor tratamente degradante și inumane”, a declarat, în urma perchezițiilor de marți, comisarul-șef de poliție Georgian Drăgan.

Condițiile din azilele din Voluntari au fost dezvăluite în februarie 2023 de o investigație jurnalistică a echipelor de la Buletin de București și a Centrului de Investigații Media. Investigațiile au fost publicate inclusiv în Libertatea, ca urmare a unui parteneriat pe care ziarul îl are cu mai multe organizații de presă alternativă.

Europa a ripostat dur în prima zi de tarife impuse de Donald Trump la oțel și aluminiu. Cum sunt taxate mărfurile americane
Recomandări
Europa a ripostat dur în prima zi de tarife impuse de Donald Trump la oțel și aluminiu. Cum sunt taxate mărfurile americane

Autorii au fost: Reporteri – Ovidiu Vanghele (Centrul de Investigații Media), Bianca Albu (Buletin de București). Editor – Oana Despa. Video edit – Șerban Suciu. Foto edit – Cosmin Pojoranu

Foto: investigatiimedia.ro

   

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (36)

Cenzora   •   09.07.2023, 23:10

Ma intreb de ce vecinii care au vazut macar partial ce se intampla de ce nu au sesizat politia

raduflorian   •   07.07.2023, 14:55

mai oameni buni am citit ce sa intimplat in acelal azil ,daca scapà fara pußcarie bossii azilului ne meritàm soarta multumim libertatea pentru acest articol Pe iei dragi reporteri nu i lasati sa scape pe criminali de batrini impreuna cu doctorii asistentii si tot personalu groazei !

MoSi202   •   06.07.2023, 14:53

Sper ca toți cei răspunzători să răspundă pentru faptele lor.

Vezi toate comentariile (36)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Romina Gingașu, soția moștenitorului Ferrari, mesaj dur la adresa lui Elon Musk. Ce i-a transmis românca miliardarului american. „Domnule Musk”
Unica.ro
Romina Gingașu, soția moștenitorului Ferrari, mesaj dur la adresa lui Elon Musk. Ce i-a transmis românca miliardarului american. „Domnule Musk”
Cine era, de fapt, polițistul găsit mort în propria mașină, într-o parcare din Ploiești. Ipotezele despre acest deces sunt zguduitoare, iar ce s-a aflat acum e de neconceput
Viva.ro
Cine era, de fapt, polițistul găsit mort în propria mașină, într-o parcare din Ploiești. Ipotezele despre acest deces sunt zguduitoare, iar ce s-a aflat acum e de neconceput
El e Călin Georgescu în varianta TURBO! Anton Pisaroglu are deja creștere masivă pe TikTok. Iată totul despre CV-ul, cariera și familia lui! Incredibil ce s-a mai aflat azi despre trecutul lui
Libertateapentrufemei.ro
El e Călin Georgescu în varianta TURBO! Anton Pisaroglu are deja creștere masivă pe TikTok. Iată totul despre CV-ul, cariera și familia lui! Incredibil ce s-a mai aflat azi despre trecutul lui
Singura armă a lui Trump de care se teme Putin pentru a accepta armistițiul cu Ucraina
Adevarul.ro
Singura armă a lui Trump de care se teme Putin pentru a accepta armistițiul cu Ucraina
Elon Musk, în mijlocul unei noi CONTROVERSE! Ce acuzații grave ii aduce fiica sa trans, Vivian Wilson: „Cum naiba este asta legal?”
Elle.ro
Elon Musk, în mijlocul unei noi CONTROVERSE! Ce acuzații grave ii aduce fiica sa trans, Vivian Wilson: „Cum naiba este asta legal?”
Elena Băsescu, schimbată mult în ultimii ani. Cum arată la 44 de ani, după 3 copii, mezina lui Traian Băsescu / FOTO
Unica.ro
Elena Băsescu, schimbată mult în ultimii ani. Cum arată la 44 de ani, după 3 copii, mezina lui Traian Băsescu / FOTO
"Vrem să mai fim minţiţi şi de altcineva". Românii din "Piaţa la doi boi" din Bruxelles explică de ce nu se întorc acasă
Observatornews.ro
"Vrem să mai fim minţiţi şi de altcineva". Românii din "Piaţa la doi boi" din Bruxelles explică de ce nu se întorc acasă
Horoscop 12 martie 2025. Săgetătorii au șansa de a trece peste anumite obstacole interioare care le îngreunau viața de familie
HOROSCOP
Horoscop 12 martie 2025. Săgetătorii au șansa de a trece peste anumite obstacole interioare care le îngreunau viața de familie

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI