Christian Lindmeier, purtătorul de cuvânt al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), a reiterat apelul Națiunilor Unite la „acces neîngrădit, sigur și securizat” pentru cele aproximativ 500 de camioane încărcate cu ajutoare umanitare care intră zilnic în Gaza – nu doar pentru a trece granița, ci și pentru a putea ajunge „până la pacienții din spitale”, unde se efectuează operații chirurgicale, inclusiv amputări, fără anestezie.

Nivelul de moarte și suferință este „greu de înțeles”, a adăugat purtătorul de cuvânt al OMS.

Lindmeier a precizat că 16 lucrători din domeniul sănătății au fost uciși în timp ce își făceau datoria, subliniind că orice atac asupra sistemului de sănătate este interzis de dreptul umanitar internațional.

40% din spitalele din Gaza nu mai funcționează

Tot marți, agenţia ONU pentru refugiaţii palestinieni (UNRWA) a transmis că aproximativ 70% dintre locuitorii Fâşiei Gaza, adică în jur de 1,5 milioane de persoane, s-au strămutat de la începutul războiului cu Israel.

Zeci de adăposturi de urgenţă au primit în total zeci de mii de oameni, uneori de patru ori peste capacitatea lor, notează agenția germană de presă DPA, citată de Agerpres.

În unele adăposturi, condiţiile se deteriorează rapid. Într-unul din ele – la Centrul de instruire din Khan Younis – s-au refugiat aproximativ 22.000 de oameni, pentru o persoană fiind disponibili mai puţin de 2 metri pătraţi, a mai arătat agenţia ONU.

Cel puţin 600 de oameni sunt nevoiţi să împartă o singură toaletă într-unul din aceste adăposturi şi au fost semnalate mii de cazuri de maladii infecţioase, diaree şi varicelă, a mai anunțat UNRWA.

În prezent, aproximativ 717.000 de persoane se adăpostesc în facilitățile din Gaza oferite de această agenție a ONU, potrivit Sky News.

Alte 122.000 de oameni au fost nevoiți să caute refugiu în spitale, biserici și clădiri publice – dar aceste spitale au probleme uriașe în a reuși să funcționeze.

Cel puțin 40% dintre spitalele cu capacități de internare și 71% dintre toate unitățile de îngrijire primară au încetat să mai funcționeze în Gaza din cauza daunelor sau a lipsei de combustibil, a precizat agenția.

Potrivit OMS, bombardamentele au lovit duminică „în imediata vecinătate” a patru spitale din enclavă, provocând moartea a opt persoane.

Luni, armata israeliană a trimis apeluri de evacuare către toate spitalele din nordul Fâșiei Gaza, susținând că, în unele cazuri, spațiile unităților sanitare sunt folosite de către militanții Hamas.

Germania oferă peste 90 de milioane de euro pentru activitățile UNRWA

Germania a anunţat marţi eliberarea unui ajutor de 71 milioane de euro, ca parte a unui proces în curs de revizuire a sprijinului său pentru palestinieni, şi a promis un supliment de 20 milioane de euro.

Berlinul a răspuns la atacul sângeros al Hamas din 7 octombrie prin suspendarea temporară a ajutorului său de dezvoltare pentru teritoriile palestiniene.

„Dată fiind situaţia fragilă din regiune, revizuirea nu a finalizată deocamdată”, a transmis Ministerul pentru Dezvoltare, într-un comunicat de presă.

Acest proces s-a axat pe continuarea sprijinului pentru UNRWA, având în vedere nevoile locuitorilor din Gaza şi situaţia tot mai instabilă din ţări vecine.

Suma totală de 91 milioane de euro va merge spre furnizarea de servicii de bază pentru populaţia strămutată intern în Fâşia Gaza şi ca asistenţă pentru refugiaţii palestinieni din Iordania.

Activităţile UNRWA finanţate de Germania se vor axa pe furnizarea permanentă de apă potabilă, igienă şi instalaţii sanitare în adăposturile de urgenţă, a precizat ministerul.

Foto: Profimedia Images

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul dintre Israel și Hamas

 
 

Urmărește-ne pe Google News