În 2017, Lorena Adriana Bîrleanu, fosta șefă a Centrului Medical din cadrul IPJ Suceava, a fost anchetată pentru că și-ar fi drogat copiii de 4 și 15 ani cu medicamente folosite de bolnavii în faze terminale. Cazul a fost descoperit în luna martie, iar pe 24 aprilie, procurorii DIICOT Suceava au descins la locuința acesteia și la Centrul Medical al IPJ Suceava.
Fosta șefă a centrului medical zonal al MAI s-a aflat în mijlocul unui imens scandal legat de medicamente și stupefiante pe care le-ar fi eliberat ilegal și a murit sâmbătă dimineață, după ce câteva zile acuzase o stare de rău cu simptome de coronavirus, potrivit publicației Monitorul de Suceava.
Femeia, mamă a trei copii, se mutase
de câteva zile din domiciliul comun al familiei, pentru că tușea
și avea simptome de răceală. Sâmbătă dimineață, Lorena
Bîrleanu a anunțat că se simte foarte rău. În apartamentul din
George Enescu în care se afla a fost chemat o ambulanță. Femeia a
intrat însă în stop cardio-respirator, fiind declarată ulterior
decedată.
La necropsie urmează a se stabili cauza morții și dacă era sau nu infectată cu COVID-19. Rămâne de văzut dacă și acest deces are legătură cu virusul ucigaș.
Ea a ajuns în atenția opiniei publice după ce în aprilie 2017 doi dintre copiii săi au ajuns la spital, existând suspiciuni că le-au fost injectate substanțe medicamentoase folosite pentru pacienți în faze terminale.(substanța prezentă în diazepam și morfina), iar anchetatorii au stabilit că tocmai mama lor i-ar fi drogat ca să îi „calmeze”.
Lorena Bîrleanu era judecată pentru luare de mită în formă continuată, fals intelectual, prescrierea drogurilor de mare risc, cu intenţie, de către medic fără ca aceasta să fie necesară din punct de vedere medical, în formă continuată.
În rechizitoriul întocmit pe numele ei de procurorii DIICOT mai apar și alte învinuiri, precum obţinerea de droguri de mare risc prin folosirea unei reţete medicale prescrise fără ca aceasta să fie necesară din punct de vedere medical și trafic de droguri de mare risc, în variantele procurare şi deţinere.
În perioada ianuarie-mai 2018, în calitate de medic-şef în cadrul Centrului Medical Judeţean (CMJ) Suceava (unitatea care se ocupă de problemele medicale ale polițiștilor, jandarmilor, pompierilor etc.), a primit de la mai mulţi pacienţi (cadre MAI sau persoane înscrise în evidenţele CMJ Suceava) sume de bani cuprinse între 50-100 de lei, în general pentru concedii medicale, au stabilit anchetatorii.
Mai mult, a prescris 244 de reţete medicale cu regim special, privind medicamente cu conţinut stupefiant, pe numele a 12 pacienţi (dintre care 3 membri de familie) fără ca prescripţiile să fie necesare din punct de vedere medical.