clone. Persoanele decedate de la care Zavos sustine ca a prelevat ADN sunt o fetita de 11 ani, Cady, si un barbat de 33 de ani, ambii morti in accidente rutiere. Zavos spune ca a reusit sa implanteze ADN-ul celor doi in ovule vii, care au inceput apoi sa se divida pentru a forma embrioni. O a treia tentativa de clonare a unui bebelus mort, folosind ADN gasit pe o jucarie a acestuia, nu a avut rezultate pozitive pana in acest moment.
Saptamanalul londonez „Mail on Sunday” aprecia ca experimentul lui Zavos va fi criticat extrem de aspru, iar cercetatorul va fi acuzat ca practica o stiinta „frankenstein-iana” si ca se joaca de-a Dumnezeu. La inceputul acestui an, acelasi Zavos a declarat ca a implantat un embrion clonat in uterul unei femei, ceea ce a starnit dezaprobarea comunitatii stiintifice. Ulterior, medicul a anuntat ca tentativa a esuat.
Zavos sustine ca intentia sa este de a ajuta trei familii sa regaseasca fiinte pe care le-au pierdut, creand cate o copie genetica a acestora. Postul britanic de televiziune Channel 4 urma sa difuzeze ieri un film de Peter Williams, cel care a filmat crearea primului copil prin fertilizare in vitro in 1978, in care Zavos isi explica tehnica. El a implantat materialul genetic prelevat de la cadavre in ovule de vaca, acestea fiind mai mari si mai usor de manipulat. Celulele au inceput sa se divida pentru a crea embrioni, dar au fost distruse inainte de depasi pragul de 64 de celule. Zavos spune ca nu s-a gandit niciodata sa implanteze embrionii hibrizi in uterul unei femei si ca acestia oricum nu ar supravietui, avand material genetic de la doua specii diferite. El afirma insa ca folosind aceeasi tehnica, ADN-ul unui om mort poate fi implantat in- tr-un ovul uman, ducand la crearea unui embrion cu sanse de supravietuire.