Înregistrările audio au fost realizate în ultimele zile, în spitalul Al Shifa, cea mai mare unitate medicală din enclava asediată, a precizat UNFPA.

Una dintre femei spune că a fost forțată să fugă de acasă în timp ce era în ultima lună de sarcină, iar o alta povestește că a pierdut sarcina în timpul unui atac aerian.

În Gaza trăiesc 50.000 de femei însărcinate și „aproximativ 5.500 dintre acestea urmează să nască în luna următoare”, potrivit unui raport din 12 octombrie al UNFPA. „Acest lucru echivalează cu 166 de nașteri pe zi, care au loc în condițiile unui acces inadecvat la asistență medicală sau chiar la apă curată”, a precizat agenția.

„Eram sub dărâmături… Nu mă puteam mișca… Eram însărcinată în nouă luni. Mai aveam zece zile până să nasc. Au scanat fătul; au constatat că pulsul era slab și au fost nevoiți să facă o cezariană de urgență”, a povestit Islam Hussein, în vârstă de 35 de ani, în interviul publicat de UNFPA. „Mi-am numit fiul Sanad – înseamnă sprijin”, a adăugat ea.

„Sunt însărcinată în două luni și am mai avut o hemoragie înainte”, a spus Reham Rashad Bakr, în vârstă de 24 de ani. „Există un tratament pe care ar trebui să îl iau, dar nu sunt în stare să îl iau”, a precizat ea în interviul audio. „Femeile însărcinate ca mine ar trebui să bea lapte și să mănânce ouă. Toate brutăriile au fost bombardate. Nu există nici pâine, nici apă”, a mai povestit ea.

Alaa Al Bayaa, o femeie palestiniană în vârstă de 30 de ani, a declarat că atunci când a mers la medic, i s-a spus că bebelușul ei a murit.

„Doctorul mi-a spus că nu are puls, că nu există nicio speranță”, și-a amintit ea. „Înseamnă că fătul meu este mort și că trebuie să fie scos din uterul meu”, a mai spus femeia.

Săptămâna aceasta, organizația umanitară internațională ActionAid a avertizat că femeile din Fâșia Gaza sunt obligate să nască fără anestezie și că ele sunt supuse operațiilor de cezariană în timp ce sunt treze și fără a li se administra analgezice, pe fondul bombardamentelor israeliene intense asupra enclavei.

„Condițiile din spitale sunt periculoase, cezarienele și operațiile chirurgicale majore sunt efectuate doar cu lumina lanternei de la telefon, în timp ce se întreprind proceduri medicale complexe, iar bombele cad în jurul unităților medicale”, a detaliat Soraida Hussein-Sabbah, o expertă din Ramallah (Cisiordania) în probleme de gen și advocacy.

Foto: Profimedia Images

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul dintre Israel și Hamas

Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!
 

Urmărește-ne pe Google News