“Dragi membri City Doctors, M-am oprit să vă scriu din nou, nu puteam altfel. Am citit cu nesaț mulțimea de comentarii ale voastre la postarea mea de ieri prin care vă rugam să spuneți cum vedeți voi în plan personal viața de după 15 mai. Sunteți incredibili…am avut un nod în gât și câteva lacrimi, care nici nu știu dacă au fost de bucurie sau de tristețe, pentru că am simțit și eu suferința și sacrificiul prin care ați trecut pentru a vă proteja pe voi și pe cei dragi”, scrie Musta, citat de Opinia Timișoarei.

Ați ținut cont și de multe dintre recomandările mele, vă mulțumesc mult pentru asta și vă rog să vă păstrați în continuare aceeași atitudine responsabilă, pentru că și eu cred că niciun sacrificiu nu este prea mare dacă putem salva vieți.

Virgil Musta, medic

Doctorul timișorean le face o promisiune celor care i-au scris: “Lacrimile de bucurie și emoție sau datorat și încrederii pe care mi-o acordați, pentru care vă sunt recunoscător și vă promit că voi continua să lupt, cu și mai multă energie. Citind comentariile, am tot mai mult credința că pănă acum bătălia a fost câștigată în special datorită vouă. Pandemia a fost ținută până acum sub control datorită atitudinii responsabile a majorității dintre voi.”

Dezastru aviatic în Kazahstan, după ce un avion plin cu pasageri s-a prăbușit chiar lângă aeroport. Momentul a fost surprins de martori
Recomandări
Dezastru aviatic în Kazahstan, după ce un avion plin cu pasageri s-a prăbușit chiar lângă aeroport. Momentul a fost surprins de martori

Musta profită de moment pentru a adresa un apel la precauție și un avertisment.

“Oricât de bine încercam să ne organizăm noi în spitale, dacă voi nu ați fi înțeles și aplicat recomandările de izolare, distanțare și igienă, spitalele nu ar fi făcut față și am fi ajuns și noi în situația dramatică din alte țări. Războiul va fi câștigat împreună, dar vă rog să rămâneți precauți și conștienți că încă pandemia nu a trecut!”.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
O monedă extrem de rară te poate face milionar. Singurul exemplar din 1954 este foarte căutat de colecționari
FANATIK.RO
O monedă extrem de rară te poate face milionar. Singurul exemplar din 1954 este foarte căutat de colecționari
Surpriză în showbiz-ul românesc! Vedeta noastră s-a căsătorit în secret în Dubai! PRIMELE declarații despre evenimentul fabulos: „Totul a fost pe repede înainte." FOTO
Elle.ro
Surpriză în showbiz-ul românesc! Vedeta noastră s-a căsătorit în secret în Dubai! PRIMELE declarații despre evenimentul fabulos: „Totul a fost pe repede înainte." FOTO
Theo Rose s-a tuns și arată complet diferit! „Ai cam rupt cu freza asta! Top!” Artista a optat pentru o tunsoare la modă în acest sezon / FOTO
Unica.ro
Theo Rose s-a tuns și arată complet diferit! „Ai cam rupt cu freza asta! Top!” Artista a optat pentru o tunsoare la modă în acest sezon / FOTO
România, traversată de cea mai puternică furtună de iarnă. Rafalele de vânt ating forţa unui uragan, peste 100 de kilometri la oră
Observatornews.ro
România, traversată de cea mai puternică furtună de iarnă. Rafalele de vânt ating forţa unui uragan, peste 100 de kilometri la oră
Horoscop 26 decembrie 2024. Scorpionii au o zi potrivită pentru a-și exprima sentimentele față de cei dragi, cum consideră ei de cuviință
HOROSCOP
Horoscop 26 decembrie 2024. Scorpionii au o zi potrivită pentru a-și exprima sentimentele față de cei dragi, cum consideră ei de cuviință

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI