Regia care se ocupă cu coordonarea traficului aerian are conturile blocate de către frații Ioan și Viorel Micula, într-un proces de 400 de milioane de euro.
Din cauza problemelor financiare, ROMATSA ar putea să își piardă certificarea primită de la Autoritatea Aeronautică Română, începând din 1 ianuarie 2020, iar acest lucru ar duce la probleme și mai grave.
Cu atât mai mult, în cazul pierderii procesului, continuitatea serviciilor de navigație aeriană nu mai poate fi asigurată pentru cel puțin doi ani și jumătate.
Document Romatsa:
Dacă s-ar închide pentru o singură lună spațiul aerian al României, aproximativ 28.000 de curse aeriene ar fi anulate, potrivit unei simulări a Eurocontrol pe luna iulie 2019.
Situație tensionată la nivelul angajaților
Libertatea a scris ieri că angajații Romatsa, de la controlorii de zbor, la personalul tehnic, la meteorologi, se gândesc deja la proteste în luna decembrie. Situația este reflectată și în documentul intern al companiei de stat.
Situația actuală de incertitudine financiară are impact asupra nivelului de stres la care sunt supuși controlorii de trafic aerian, ceea ce poate genera o stare de nesiguranță în gestionarea traficului aerian. Conducerea executivă a regiei va fi în imposibilitatea de a asigura îndeplinirea obligațiilor contractuale, atât față de angajați, cât și față de terți.
Documentul ROMATSA mai arată:
ROMATSA vrea acoperirea plăților de la buget
Frații Micula au instituit poprirea asupra conturilor ROMATSA în luna august, la o instanță din Belgia. Poprirea vizează toate sumele pe care ROMATSA trebuie să le primească de la Eurocontrol pentru serviciile sale de dirijare a traficului.
Potrivit documentului intern, regia estimează că răspunsul final al instanței în privința popririi ar putea veni abia la finele lunii ianuarie 2020, astfel că se recomandă renegocierea tuturor contractelor mai mari de 150.000 de euro. Compania de stat vrea ca plățile programate pentru perioada noiembrie 2019-februarie 2020 să fie amânate.
De asemenea, dorește eșalonarea obligațiilor fiscale către stat și a contribuțiilor, cu scutirea de penalități de întârziere.
Concomitent, se dorește asigurarea de la bugetul de stat a sumelor blocate de către frații Micula, în perioada 2020-2024.
Investitorii ”suedezi” și procesele contra României
Procesul intentat de Ioan și Viorel Micula a fost pierdut în anul 2013 de statul român, la tribunalul internațional de la Washington. Potrivit deciziei, statul român trebuia să plătească 85 de milioane de euro drept despăgubiri, din cauză că a anulat o serie de facilități oferite celor doi investitori.
Aceștia au și cetățenia suedeză și au argumentat că România a încălcat tratatul cu Suedia privind protecția investițiilor.
Dar Comisia Europeană a decis că ajutorul este ilegal și a interzis României să plătească suma.
Procese în SUA, Marea Britanie, Belgia, Luxemburg și Suedia
Ulterior, frații Micula au încercat să execute statul român, astfel încât să-și primească banii. Aceștia au dat în judecată statul român la mai multe instanțe, inclusiv în Luxemburg, Suedia, Marea Britanie și SUA.
Potrivit lui Lucian Bode, ministrul Transporturilor, de la suma de 85 de milioane de euro s-a ajuns la 394,9 milioane de euro, cu dobânzi și penalități.
Conform documentului intern, ROMATSA are 309 milioane de lei în conturi. Suma este insuficientă pentru plata datoriei de aproape 400 de milioane de euro către frații Micula.
Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!