ComenteazăObservatorul Român de Sănătate a dat publicității joi, 10 iunie, datele primului raport independent pe tema siguranţei pacientului în România.
Raportul, pe care îl puteți parcurge mai jos și care va fi publicat vineri, explorează felul în care sunt gestionate erorile medicale uzuale, precum şi cazurile de malpraxis (erorile medicale flagrante) în România, venind şi cu o serie de recomandări privind îmbunătăţirea sistemelor de raportare şi management al erorilor medicale.
„Erorile medicale apar şi în ţările dezvoltate, nu doar în ţările în curs de dezvoltare – chiar dacă povara e mai mare în ţările în curs de dezvoltare”, aminteşte medicul Constantin Radu.
Scopul sistemelor de raportare este de a învăţa din erorile medicale, pentru a duce la eliminarea lor şi la un nivel cât mai mare de siguranţă a pacientului.
din cheltuielile de spitalizare în ţările membre OCDE se duc pe rezolvarea erorilor medicale, a menţionat acesta, când a prezentat raportul într-o conferinţă online.
Printre cele mai serioase erori medicale se află administrarea de medicamente greşite, aplicarea unui tratament chirurgical greşit, căderile care au loc în timpul actului medical şi duc la traumatisme etc.
Copiii sunt pacienţii cel mai des expuşi erorilor medicale. La nivel global, copiii sunt de 3 ori mai des victima unor erori de medicaţie decât adulţii.
„Până acum 30 de ani, personalul medical era principalul blamat pentru erorile medicale. Dar discuţia a fost mutată, în zilele noastre, pe cauzele de sistem, precum dotarea insuficientă, epuizarea personalului medical, adesea insuficient numeric”, a explicat medicul Constantin Radu.
Pentru o analiză rotundă a sistemului de raportare şi analiză a erorilor medicale, ORS a cerut date de la:
- Autoritatea Naţională pentru Managementul Calităţii în Sănătate: ANMCS;
- comisiile de malpraxis ale direcţiilor de sănătate publică (DSP-uri);
- comisiile de disciplină ale Colegiilor medicilor.
În sistemul de raportare ale ANMCS ajung doar erorile medicale cu consecinţe asupra pacientului (notate drept evenimente adverse asociate actului medical), nu şi erorile fără consecinţe asupra stării de sănătate a pacientului.
În plus, aici raportează doar unităţile cu paturi, doar spitalele – şi acestea în mod voluntar. Iar deseori personalul medical se fereşte să raporteze erorile, din teama de învinuire sau sancţiuni administrative.
Astfel, în 2020, sistemul de raportare ANMCS a cuprins 513 spitale. Dintre acestea, 42% nu au raportat evenimente adverse deloc pe tot parcursul anului 2020.
„Erorile sunt inevitabile prin natura umană. Este imposibil ca un spital să aibă zero erori medicale. Erorile neraportate se vor repeta şi vor ajunge să provoace daune reale pacienţilor”, avertizează medicul Constantin Radu.
Cel puţin 645 de pacienţi au suferit traumatisme în spital, din cauza unor erori medicale prevenibile
În 2020, au fost raportate peste 5.000 de evenimente adverse – ceea ce înseamnă cam 17 evenimente adverse de spital, o cifră „foarte mică” şi nerealistă, spune Radu.
Dintre erorile raportate, cele mai des întâlnite au fost:
- 867 erori de administrare a medicaţiei;
- 645 de căderi care au dus la traumatisme.
Printre celelalte erori raportate s-au numărat: nerespectarea procedurilor (4,46%), erorile de diagnostic şi tratament (2,26%), erorile cauzate de lipsa posibilităţii de investigare adecvată (2,26%), tehnici eronate în efectuarea manevrelor invazive, absenţa procedurilor, erori chirurgicale sau erori de transfuzie.
Efortul de învăţare din erori este insuficient
Principalele dezavantaje ale sistemului de raportare ANMCS au fost, potrivit raportului citat:
- metodologia de raportare este neclară;
- personalul medical nu raportează în mod direct, ci este nevoit să se adreseze unei structuri specializate, ceea ce impune o barieră birocratică în plus;
- efortul de învăţare din aceste erori este insuficient.
11 DSP-uri au refuzat să ofere informaţii despre cazurile de malpraxis
Cazurile grave de malpraxis sunt raportate şi discutate fie în comisiile de malpraxis ale direcţiilor de sănătate publică, fie în comisiile de disciplină ale organizaţiilor profesionale, cum sunt Colegiile Medicilor.
Din cele 42 direcţii de sănătate publică din ţară, 11 au refuzat să pună la dispoziţia ORS informaţii despre cazurile de malpraxis, cel mai notabil refuz fiind chiar DSP Bucureşti.
La cele 31 de DSP-uri care au oferit informaţii au ajuns, în perioada 2015-2019, un total de 442 de sesizări de malpraxis. Dintre acestea, doar 143 au fost confirmate ca fiind cazuri de malpraxis.
Mai mult de jumătate din sesizările de malpraxis la DSP sunt respinse, unul din motive fiind că dosarele sunt incomplete.
Oamenii care depun o sesizare de malpraxis trebuie să aducă un dosar stufos cu multe documente, uneori greu de obţinut, explică medicul Constantin Radu.
„În plus, aceştia trebuia să plătească un onorariu între 1.000 şi 4.000 de lei pentru fiecare expert desemnat de comisie să analizeze cazul. Iar o parte din oameni nu-şi permit această sumă”.
O piedică este şi lipsa unui mecanism de subvenţionare din partea statului a acestor sume plătite experţilor, pentru persoanele care nu-şi permit să o achite, arată raportul ORS.
Alte probleme asupra cărora avertizează raportul sunt neclarităţile procedurale, faptul că există o discrepanţă majoră între datele DSP şi datele ministerului, dar şi faptul că concluzia comisiei DSP nu are efecte în practică, ci poate fi doar un argument juridic în plus pentru o instanţă de judecată.
De altfel, şi membrii comisiilor DSP, intervievaţi de autorii studiului, se plâng de faptul că aceste comisii nu au competenţa de a lua măsuri, ci doar iau decizii simbolice.
Iar Ministerul Sănătăţii notează, la rândul său, o serie de probleme, precum lipsa experților în specialitatea cazurilor sesizate – anumite specialităţi medicale fiind deficitare.
Spre deosebire de comisiile DSP-urilor, comisiile de disciplină din Colegiile Medicilor pot şi să aplice sancţiuni, inclusiv retragerea dreptului de practică de la o lună până la 1 an pentru personalul medical. Totuşi, comisiile de disciplină ale Colegiilor au luat această decizie în 4 din cazurile de malpraxis analizate în perioada 2015-2019 din peste 700 de cazuri.
Majoritatea sesizărilor la Colegiul Medicilor nu au dus la nicio măsură
În afara acestora, într-un singur caz a fost dată o amendă şi într-un alt caz a fost retrasă calitatea de membru al Colegiului Medicilor.
Cu alte cuvinte, timp de 5 ani, doar 6 sesizări de malpraxis au fost soluţionate cu consecinţe reale asupra medicilor implicaţi.
În majoritatea cazurilor de malpraxis analizate la Colegiul Medicilor nu s-a luat nicio măsură: 585 de sesizări au fost nesancţionate – tot în perioada 2015-2019.
În 65 dintre cazuri, personalul medical a fost mustrat, în 48 de situaţii, cazul a fost retrimis la Colegiul Judeţean pentru rejudecare. În 38 de cazuri s-a dat un avertisment, iar în alte 15 cazuri un vot de blam.
Recomandările ORS pentru o gestionare mai bună a erorilor medicale
Autorii studiului ORS dau şi o serie de recomandări pentru îmbunătăţirea sistemului de raportare şi gestionare a erorilor medicale.
Pentru sistemul de raportare a ANMCS, autorii recomandă:
- armonizarea prevederilor ce ţin de raportarea erorilor medicale şi a infecţiilor intraspitaliceşti: reducerea poverii birocratice şi eliminarea dublei raportări;
- -extinderea sistemului de raportare încât acesta să nu mai cuprindă doar spitalele, ci şi ambulatoriile, cabinetele de medicină de familie şi centre de îngrijri medico-sociale;
- -dezvoltarea componentei de învăţare din erorile medicale: transparentizarea datelor, rapoarte detaliate, feedback oferit;
- şi, important: recompensarea spitalelor care raportează erori medicale în mod consecvent.
Pentru comisiile de malpraxis ale DSP, autorii raportului recomandă:
- crearea unui sistem informatic pentru înregistrarea, gestionarea şi transmiterea sesizărilor către Ministerul Sănătăţii;
- rapoarte anuale realizate de către Ministerul Sănătăţii cu accent pe învăţarea din cazurile analizate;
- sprijinirea persoanelor care depun sesizări -subvenţionarea onorariilor pentru experţi.
O altă posibilă soluţie propusă de ORS este transferul responsabilităţii de stabilire a cazurilor de malpraxis către CMR – pentru că aceştia au şi prerogativul de a da sancţiuni concrete, spre deosebire de comisiile DSP-uri. Însă acest lucru ar trebui dublat şi de aplicarea unor sancţiuni în mod proporţional cu gravitatea cazurilor şi de o transparentizare a activităţii comisiilor de disciplină, atât faţă de Ministerul Sănătăţii, cât şi faţă de opinia publică.
În plus, medicul Constantin Radu insistă pe importanţa încurajării personalului medical să raporteze erorile medicale.
România are nevoie urgentă de mecanisme mai coerente pentru siguranţa pacienţilor şi de un sistem de raportare a erorilor medicale care să ducă la învăţarea din aceste greşeli.
În 2009, Consiliul Uniunii Europene a adoptat o serie de 33 de recomandări pentru siguranţa pacientului. România a implementat, în aceşti 12 ani, numai 3 din aceste 33 de măsuri, ceea ce ne face cea mai roşie ţară de pe harta Europei la acest capitol.