„Senatul României să vină în sprijinul autorităților, în această perioadă de criză umanitară, prin oferirea de zile libere angajaților care doresc să se implice în activitățile de voluntariat dedicate asistenței și preluării refugiaților. Angajații Senatului care vor desfășura activități de voluntariat vor putea beneficia de maximum 5 zile libere plătite pe lună, pe perioada crizei umanitare generate de atacurile militare din Ucraina”, se precizează în memorandumul intern semnat de vicepreşedintele Senatului, Alina Gorghiu (PNL).
Zilele libere vor fi acordate în baza unui document doveditor al activității de voluntariat desfășurate, care va fi decis în urma consultărilor cu autoritățile locale, se mai arată în document.
„Prezenta propunere va contribui semnificativ la creşterea imaginii instituţiei Senatul României, demersul reprezentând dovada solidarităţii, unităţii şi implicării la toate nivelurile. Implementarea acestei măsuri va marca o premieră în activitatea instituţiei şi va contribui, la nivel extern, la poziţionarea instituţiei ca o instituţie deschisă, ce este mereu aproape de oameni şi care răspunde rapid în situaţii de criză”, consideră Alina Gorghiu.
„De asemenea, la nivel intern, măsura va transmite şi va sublinia în cultura organizaţională valori precum implicare civică, solidaritate, generozitate şi unitate”, a adăugat vicepreședinta Senatului.
Aproape 300.000 de refugiați ucraineni au intrat în România de la începutul războiului declanșat de Rusia, iar pe teritoriul României se află acum aproximativ 82.000 de refugiați, la 13 zile de la declanşarea conflictului armat.
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina, declanșat de Rusia