Miercuri, 22 noiembrie, preşedintele României şi soţia sa Carmen Iohannis au fost primiţi la Palatul Prezidenţial din Dakar, capitala Senegalului, de cuplul prezidenţial Macky Sall şi Marieme Faye Sall. Preşedintele român a avut convorbiri tête-à-tête cu omologul său, au fost organizate convorbiri oficiale şi au fost semnate documente, potrivit programului publicat de Administraţia Prezidenţială. 

„General dr. Lucian Pahonţu, directeur du Service de Protection et du Garde”

Potrivit unui document emis de serviciul de protocol senegalez, din „delegaţia oficială din România” a făcut parte şi „general dr. Lucian Pahonţu, directeur du Service de Protection et du Garde”. Delegaţia a fost aşteptată la Palat începând cu ora locală 10.00, având în vedere că ceremonia de primire a avut loc o oră mai târziu. 

Este lista oficială, trimisă de partea românească şi conţine toţi membrii delegaţiei României care au acces la Palatul Prezidenţial din Dakar.

Ofiţerii de securitate ai instituţiei:

Ofițerii senegalezi nu i-au permis accesul reporterului Libertatea în instituţie, deşi cu aproape o săptămână înainte fusese informat de Yoro Dia, şeful biroului de comunicare al președintelui Macky Sall, că nu este „Nicio problemă cu acreditarea. Veți fi primit odată ca ajungeți”. 

Motivul invocat de agenţii de securitate de la palat este că reporterul nu se afla pe lista oficială ce purta ştampila serviciului de protocol din Senegal. 

„Discuții cuprinzătoare, în timpul vizitei mele în #Senegal, cu președintele @Macky_Sall cu privire la modalitățile de îmbunătățire a dialogului nostru politic. Senegal este partenerul tradițional al României în Africa de Vest și suntem încântați să sărbătorim 58 de ani de relații diplomatice”, a scris preşedintele Iohannis pe platforma X

Printre persoanele pentru care Administraţia Prezidenţială a solicitat accesul în Palatul Prezidenţial din Dakar s-au mai aflat:

  • Fostul ministru de externe Bogdan Aurescu, în calitate de consilier prezidenţial pentru politică externă
  • Consilierul prezidenţial pentru comunicare Daniela Bârsan
  • Ambasadorul României în Senegal şi Capul Verde, Nicolae Năstase.

Aceştia apar şi în fotografiile care ilustrează convorbirile oficiale din Palat. 

Generalul Lucian Pahonțu a răspuns și apoi a întrerupt convorbirea

Alături de ei, au mai venit la Palatul Prezidenţial din Dakar un consilier prezidenţial din departamentul de politică externă, doi consilieri prezidenţiali din departamentul de protocol, un consilier prezidenţial din departamentul de comunicare publică, un interpret şi un consilier din Ambasada României în Senegal. 

Ultimul de pe prima pagină a listei, la poziţia 10, a fost Lucian Pahonţu, şeful SPP. „L-am însoţit acolo unde nevoile de securitate au impus”, a spus Lucian Pahonţu, contactat de ziar din Senegal. Acesta a refuzat să spună dacă a participat la întregul turneu african al preşedintelui şi i-a închis telefonul reporterului Libertatea. 

La Palatul din Dakar au mai venit şi fotograful şi cameramanii oficiali, alături de doi tehnicieni, potrivit numelor înscrise pe cea de-a doua pagină a listei. Acolo s-au aflat şi numele jurnaliştilor de postul public de televiziune.

Urmărește-ne pe Google News