Ce scria în documentul semnat de Nicolae Ciucă în 2022

Hotărârea de Guvern din august 2022 prevedea că „imobilul cu terenul aferent din București, Bulevardul Aviatorilor, nr. 86, sector 1”, alături de terenul în suprafață de 1.110 metri pătrați, „va avea destinația de reședință oficială pentru persoanele care au avut calitatea de șef al statului român”.

Documentul, obținut de Libertatea, urmează să fie publicat în Monitorul Oficial.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 2

Secretariatul General al Guvernului (SGG) a anunțat pe 1 noiembrie 2024 că suma cheltuită cu lucrările de renovare la vila din Bulevardul Aviatorilor, 86 se ridică, deocamdată, la aproape 14 milioane de lei, adică aproape 3 milioane de euro.

Vila din Primăverii, vehiculată ca fiind pentru Iohannis

Recorder.ro a scris în februarie că Regia Protocolului de Stat (RA-APPS) renovează o vilă de 1.200 mp pe Bulevardul Aviatorilor, 86 din București cu 7 milioane de euro din bani publici, jurnaliștii sugerând că destinația cea mai probabilă este pentru Klaus Iohannis, care la finalul mandatului va fi obligat de lege să plece din actuala locuință din Cartierul Primăverii.

O informație similară a publicat și g4media.ro, care a susținut că vila se renovează tot pentru Iohannis, dar pentru 9 milioane de euro.

Klaus Iohannis nu a negat că ar putea locui acolo

Administrația Prezidențială a transmis însă, tot în luna februarie, că „nu există nicio solicitare din partea președintelui României, Klaus Iohannis, sau a Administrației Prezidențiale pentru atribuirea unei locuințe de protocol“ după încheierea mandatului președintelui. Iar președintele Iohannis a spus ulterior: „Nu am solicitat o locuință și nici nu mi s-a oferit”, fără să nege că ar putea locui acolo.

La rândul ei, RA-APPS a spus, tot în februarie, că „nu a fost înregistrată nicio solicitare privind atribuirea/închirierea acestuia, stabilirea destinaţiei acestui imobil nefiind în competenţa RA-APPS”.

În martie, vicepreşedintele USR, Ionuţ Moşteanu, a depus o solicitare la RA-APPS pentru desecretizarea contractului în baza căruia se fac lucrări de renovare.

 
 

Urmărește-ne pe Google News