Un document transmis de Direcția de Sănătate Publică din Iași cere tuturor spitalelor COVID sau suport-COVID să precizeze, la raportarea zilnică, începând din 3 noiembrie, de unde provin pacienţii. 

Mai mult de opt luni din pandemie, autorităţile sanitare nu s-au gândit să centralizeze aceste date, deşi astfel de informaţii fac parte din modelele occidentale de supraveghere a evoluţiei epidemiei.

Surse din Ministerul Sănătății au confirmat că Institutul Național de Sănătate Publică a trimis abia la începutul lui noiembrie adrese către toate DSP-urile din țară ca să obțină aceste cifre.

”Ca urmare a informării primite de la Institutul Național de Sănătate Publică, vă rugăm ca începând cu data de 3 noiembrie 2020, pentru fiecare deces având drept cauză infecția cu SARS-COV-2 raportat, să ne transmiteți și următoarele date: deces în secție sau în ATI, sub oxigen sau intubat”, precizează documentul citat.

Într-un sistem sanitar aflat sub o presiune tot mai mare, mai mulți specialiști consultaţi de Libertatea şi-au manifestat dubii asupra faptului că datele din raportările oficiale ar fi fost puse cap la cap în foarte puţine zile. 

O statistică imposibilă. Decesele nu survin doar la Terapie Intensivă

Era de aşteptat – dată fiind şi experienţa ţărilor cu sisteme de raportare mai bune, dar şi faptul că infecţiile grave ajung să fie tratate la ATI – ca majoritatea deceselor de COVID-19 să fie înregistrate pe paturile de Terapie Intensivă. Însă niciodată numărul deceselor zilnice nu se reflecta şi în rulajul paturilor de ATI, acolo unde ocuparea creştea zi de zi, aproape geometric.

”Asta ar însemna că, spre exemplu, într-o zi în care mor 100 de persoane să se şi elibereze 100 de paturi de Terapie Intensivă, fiindcă morțile ar trebui să fie înregistrate acolo. Dar raportările Grupului de Comunicare Strategică arată o creștere zilnică a ocupării acestor paturi. Aproape că avem o progresie negativă: la 100 de morți, zilnic am avea 120 de noi pacienți de Terapie Intensivă, ceea ce este statistic imposibil. Adevărul este că statul nu știa până acum unde au murit pacienții infectați cu COVID-19”, crede un medic infecţionist din Iaşi.

Nimeni nu ştia unde au murit pacienţii cu COVID-19

Și Vasile Cepoi, directorul Direcției de Sănătate Publică Iași, a confirmat că, până în prezent, nu se știe unde anume au murit pacienții infectați cu COVID-19, ci doar numărul lor. Totuşi, spune Cepoi, ”de decedat, sigur decedează în Terapie Intensivă, pentru că starea lor se agravează”.

Vasile Cepoi, directorul Direcției de Sănătate Publică Iași | Foto: Agerpres

Nu se știa decât faptul că mureau. Nu era această detaliere. Este o detaliere pe consumul de oxigen, se face o analiză pentru a se vedea dacă mor în primele 24-48 de ore, ceea ce ar însemna că au ajuns prea târziu acolo, iar dacă mor mai târziu, trebuie văzute comorbiditățile. De aceea cred că au fost solicitate niște detalii.

Vasile Cepoi, director DSP Iaşi:

Autoritățile au anunțat astăzi un bilanț sumbru, cu cifre fără precedent în România. În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 8.651 de noi cazuri de COVID-19, rezultate după efectuarea a 36.558 de teste, iar 146 de oameni și-au pierdut viața, de ieri până azi.

În acest moment, conform ultimei raportări a GCS, 1.001 pacienți sunt în stare gravă la Terapie Intensivă.

 
 

Urmărește-ne pe Google News