Curtea Constituțională a României a decis că legislația elaborată de guvern pentru starea de alertă și felul în care Parlamentul însuși s-a conformat încalcă statul de drept. 

În esență, Curtea a reproșat Guvernului și Parlamentului că au încercat să aplice restricțiile cetățenești în starea de alertă ”prin analogie” cu modelul stării de urgență, deși cele două stări sunt instituții diferite și clar reglementate. 

În decizia pe care o puteți găsi aici, Curtea amintește cum ”chiar și în stare de urgență publică, principiul fundamental al statului de drept trebuie să prevaleze. Statul de drept constă în mai multe aspecte care sunt toate de importanță capitală și trebuie menținute într-un mod integral. Aceste elemente sunt principiul legalității, separarea puterilor, împărțirea puterilor, drepturile omului (…)”. Sublinierea unor anumite expresii aparține judecătorilor.

Statul de drept înseamnă că agențiile guvernamentale trebuie să funcționeze în cadrul legii și acțiunile lor trebuie să fie supuse controlului de către instanțele independente. Securitatea juridică a persoanelor trebuie să fie garantată.

Decizia CCR nr. 457 din 25 iunie 2020:

Curtea susține în încheiere că ”A ”construi” prin lege o instituție nouă – ”starea de alertă”, cu un regim evident mai puțin restrictiv decât starea de urgență reglementată de legiuitorul constituant – dar care să permită eludarea cadrului constituțional care guvernează legalitatea, separația puterilor în stat, condițiile restrângerii exercițiului unor drepturi și al unor libertăți, contravine exigențelor generale ale statului de drept, astfel cum sunt consacrate de Constituția României”.

Consecința imediată: cei izolați la domiciliu și carantinați de stat pot ieși

Odată cu publicarea motivării, Guvernul a comunicat autorităților că oamenii aflați în izolare la domiciliu sau carantinați în centrele speciale nu mai pot fi restricționați.

Libertatea e în posesia documentului emis vineri, 3 iunie 2020, de Centrul Național pentru Coordonare și Conducere a Intervenției, al cărui șef este Raed Arafat. Exemplarul pe care îl avem este cel trimis către Centrele județene. 

Centrul Național spune că, în urma publicării deciziei Curții Constituționale, ”Ordinul ministerului sănătății din 11 martie 2020 se suspendă de drept începând cu data de 2.07.2020 până la modificarea cadrului legislativ”. 

În concluzie, măsura izolării la domiciliu/carantinării instituționaliazate se suspendă temporar pentru toate persoanele (inclusiv persoanelor pentru care s-a aplicat această măsură anterior datei de 2.07.2020).

Centrul Național pentru Coordonare și Conducere a Intervenției:

Până când Guvernul nu aduce normele legale în acord cu Constituția, oamenii care vin din zonele afectate sau care au avut contact cu un bolnav de COVID-19 vor primi nu interdicția, ci recomandarea de a sta acasă.

Guvernul amenință că-i va urmări penal și că riscă închisoarea

Însă în finalul acestui document, Ministerul de Interne, al cărui antet deschide prima pagină și în structurile căruia intră Centrul Național pentru Coordonare și Conducere a Intervenției, îi amenință pe cei care ies din carantină și izolare că sunt pasibili să fie condamnați dacă nu vor respecta recomandarea!

”Precizăm că, toate persoanele beneficiare ale suspendării temporare a măsurii de izolare la domiciliu/carantină trebuie informate că, în situația în care, în decursul celor 14 zile de la revenirea în țară sau de la ultimul contact cu un caz confirmat, acestea devin pozitive, pentru virusul SARS-CoV2, riscă să intre sub incidența legii conform art.352, din noul Cod Penal (infracțiuni contra sănătății publice – Zădărnicirea combaterii bolilor), și să sufere consecințele săvârșirii acestei fapte”.

Articolul invocat prevede că ”Nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase, dacă a avut ca urmare răspândirea unei asemenea boli, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă”. Iar în cazul în care fapta este prevăzută din culpă, ”pedeapsa este închisoarea de la o lună la 6 luni sau amendă”.

Practic, cei care și-au primit drepturile înapoi din partea Curții Constituționale sunt avertizați de Guvern că vor fi urmăriți penal dacă se îmbolnăvesc ei, nu dacă altcineva se îmbolnăvește în urma contactului cu ei. 

Avertismentul se bazează pe faptul că dacă îmbolnăvirea altuia din cauza ta este un lucru foarte greu de probat în instanță, propria îmbolnăvire nu poate fi contestată, odată validată de teste. 

Semnatarii documentului în care se cere ca cetățenii să fie avertizați că riscă urmărirea penală și condamnarea sunt Raed Arafat, secretar de stat în MAI și șef al Departamentului pentru Situații de Urgență, și Amalia Șerban, șeful direcției din Ministerul Sănătății care are în subordine toate Direcțiile de Sănătate Publică din țară. 

Documentul a fost publicat și de G4Media.

Urmărește-ne pe Google News