Președintele PSD Marcel Ciolacu a declarat marți, 28 septembrie, că social-democrații vor propune ca propria lor moţiune să fie dezbătută joi şi votată luni.
„Astăzi am decis şi depus moţiunea de cenzură a PSD. Singura soluţie legală e moţiunea PSD. Îi invit pe colegii mei din Parlament, de la USR PLUS şi AUR, să vină să voteze această moţiune şi propunem astăzi la Biroul permanent reunit un calendar strâns, respectiv joi citirea moţiunii PSD şi luni votul ca Guvernul Cîţu să plece cât mai repede”, a spus președintele social-democrat Marcel Ciolacu într-o conferință de presă.
Liderul Opoziției a mai precizat că „cei de la AUR am înţeles categoric că vor vota, cei de la USR PLUS sunt nişte oameni serioşi şi noi am spus că votăm moţiunea lor, vor vota moţiunea noastră luni”.
Într-o intervenție la Digi24, purtătorul de cuvânt al USR PLUS, Ionuț Moșteanu, a afirmat că membrii partidului vor susține prima moțiune care va ajunge la vot.
Titlul moțiunii de cenzură a PSD: „Stop sărăciei, scumpirilor şi penalilor”
Intitulată „Stop sărăciei, scumpirilor și penalilor”, moțiunea de cenzură a PSD are patru pagini, iar premierul Florin Cîțu este acuzat, printre altele, că „a sărăcit România”, că „românii se confruntă cu explozia prețurilor și a cursului valutar” și că „agricultorii țării au fost umiliți”.
Două moțiuni împotriva lui Cîțu
Curtea Constituțională a decis marţi, 28 septembrie, în unanimitate, să admită sesizarea Guvernului Cîțu şi a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Guvern și Parlament pe tema moţiunii de cenzură a USR PLUS și AUR.
Surse CCR au declarat însă pentru Libertatea, marți dimineață, că totuși Parlamentul va trebui să urmeze procedura și să pună moțiunea de cenzură USR PLUS și AUR în dezbatere și la vot pentru a o finaliza.
Apoi, PSD a depus propria moțiune de cenzură, iar Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au stabilit ca aceasta fie citită într-un plen reunit joi, 30 septembrie, şi votată în cel de marţea viitoare, 5 octombrie.