• Înainte de a da verdictul de plagiat, Universitatea a fost avertizată că, prin reanalizarea tezei ministrului Bode, comite un „exces de putere” și un „act nelegal”. 
  • Printre argumente, este enunțată „nelegalitatea” prezenței în comisia de etică a profesorului Corneliu Bjola, de la University of Oxford, inclusiv „sub aspectul competențelor sale”. Documentul susține că Bjola nu este competent să analizeze teza lui Bode. 
  • Plângerea prealabilă este semnată „Prof. univ. dr. Adrian Liviu Ivan”. Adrian Ivan este coordonatorul lucrării de doctorat al lui Lucian Bode, rector al Academiei SRI și profesor la UBB. Care sunt argumentele sale.

Pe 12 decembrie 2022, la sediul UBB din Cluj a sosit un memoriu. El a fost trimis cu o lună înainte ca UBB să facă public, prin comisia de etică, verdictul celei de-a doua analize de plagiat a doctoratului ministrului de interne Lucian Bode. 

Autorul documentului „solicită în mod respectuos să revocați decizia nr. 2 din 24 noiembrie 2022 emisă de prof. dr. Dacian C. Dragoș, pt Comisia de Etică”. 

Este vorba despre comisia de etică formată pentru a reanaliza lucrarea de doctorat a ministrului de interne Lucian Bode. UBB a sesizat că evaluarea sa inițială a fost contrazisă de o investigație jurnalistică a Emiliei Șercan. Universitatea a reluat procesul și a anunțat că noua analiză va avea ca autori și profesori din străinătate.  

Memoriul împotriva acestei a doua evaluări a fost trimis la UBB în temeiul art. 7 Legea 554/2004, care spune că „înainte de a se adresa instanţei, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său se adresează autorității publice emitente” și cere revocarea. Dacă autoritatea nu răspunde conform doleanței petentului, acesta se poate adresa instanței. 

Ce atacă profesorul Adrian Ivan, autorul memoriului trimis prin avocat la UBB?

„Este cel puțin îndoielnică modalitatea de desemnare a domnului expert Corneliu Bjola”

„Hotărârea (n.r. – de este complet nemotivată și nu conține o minimă bază factuală care să susțină măsurile adoptate”, susține prof. dr. Ivan, cel care a coordonat lucrarea de doctorat a actualului secretarului general al PNL, Lucian Bode. 

DOCUMENT. Rectorul Academiei SRI contestă „competențele” profesorului Bjola de la Universitatea Oxford de a analiza doctoratul ministrului Bode
Corneliu Bjola are PhD în Științe Politice la University of Toronto, este profesor asociat în Studii Diplomatice la Universitatea din Oxford și șeful Oxford Digital Diplomacy Research Group. De asemenea, este membru al Centrul USC pentru Diplomație Publică de la University of South California și lector la Academia Diplomatică din Viena. (foto Agerpres)

Ivan susține că o Comisie de Analiză desemnată „doar de către președintele Comisiei, și în condiții incerte, este vădit nelegală”. Rectorul Academiei SRI recunoaște în document că este dreptul comisiei să numească experți externi. Dar el se opune numirii unuia dintre ei, susținând că nu are competența academică necesară pentru a analiza teza ministrului Bode, pentru că e profesor în alt domeniu. 

„Este cel puțin îndoielnică modalitatea de desemnare a domnului expert Corneliu Bjola, care dincolo de faptul că este nelegală prin prisma aspectelor procedurale, este nelegală și sub aspectul competențelor sale, raportat la titlul tezei de doctorat: Securitatea Energetică și managementul resurselor la începutul secolului XXI”.

Or, domnul Corneliu Bjola este cadru didactic asociat în cadrul Universitățiii Oxford, domeniul său de cercetare fiind în legătură cu the impact of digital technology on the conduct of diplomacy with a focus on strategic communication and digital influence as well as on theories and methods for countering disinformation and propaganda.

Plângerea prealabilă a profesorului Adrian Ivan:

Adrian Ivan susține că „nu se indică motivul desemnării domnului profesor” Corneliu Bjola.

Rectorul SRI: articolul Emiliei Șercan nu are „nici un minim caracter științific”

În al doilea rând, profesorul Ivan susține că sesizarea comisiei este nelegală pentru că a fost făcută de „persoane interesate”. Rectorul SRI se referă la Emilia Șercan, pe care nu o numește, dar căreia îi indică în document articolul, cu link, din publicația Pressone

DOCUMENT. Rectorul Academiei SRI contestă „competențele” profesorului Bjola de la Universitatea Oxford de a analiza doctoratul ministrului Bode
Adrian Ivan este doctor în Relații Internaționale la UBB, profesor la UBB și rector/comandant la Rector/Comandant al Academiei Naționale de Informații ,, Mihai Viteazul”, București, SRI. (foto Inquam /Adel Al-Haddad)

„Sesizarea Comisiei de Etică a fost făcută de o persoană «interesată», care a înțeles să publice o atare analiză în cadrul articolului on-line, analiză care nu are însă nici un minim caracter științific”, spune Adrian Ivan. El îl acuză pe președintele comisiei UBB că a mascat, printr-o falsă autosesizare, faptul că adevărata sesizare vine de la ziaristă.

„În aceste condiții, Președintele Comisiei nu face decât să acopere o lipsă de procedură a sesizării, care nu îndeplinește condițiile din Regulament”, argumentează rectorul Academiei SRI.

Istoria dintre Emilia Șercan și academiile instituțiilor de forță

Emilia Șercan a analizat, de-a lungul anilor, zeci de doctorate obținute de oameni politici sau înalți ofițeri la Academia SRI sau Academia de Poliție. „Au creat rețele de plagiat care s-au bazat pe influență, putere, funcții și pe bani”, a explicat public ziarista.

În aprilie 2019, Șercan a dezvăluit că a primit amenințări cu moartea în legătură cu unele dintre aceste articole. O anchetă judiciară a dus la descoperirea unui grup, condus de rectorul și prorectorul Academiei de Poliție, care o amenința pe Șercan. Rectorul Adrian Iacob și prorectorul Mihail Marcoci au fost condamnați la 3 ani de închisoare, cu suspendare.

Cum a răspuns Comisia de Etică obiecțiilor formulate de rectorul Ivan

În hotărârea finală, Comisia de Etică a amintit de plângerea prealabilă formulată de profesorul Adrian Ivan și a răspuns la o parte din obiecțiile sale, explicând și de ce a ales să coopteze experți internaționali. 

Comisia UBB a explicat că a făcut o verificare etică (de pildă a standardelor de citare) și nu științifică: „Cooptarea de membri externi este justificată de necesitatea de a verifica conformitatea aspectelor de etică a cercetării reținute prin autosesizare din perspectiva standardelor și practicilor internaționale de citare în domeniul științelor politice și relațiilor internaționale”.

Ce s-a întâmplat în cazul ministrului Bode 

UBB nu a revocat Comisia de Etică, așa cum a cerut Adrian Ivan în memoriul trimis pe 12 decembrie 2022. 

După analiza comisiei, la care a participat și profesorul Corneliu Bjola, UBB a dat verdictul: „Suspiciunile de plagiat în cazul Lucian Bode se confirmă în marea lor majoritate. Teza este profund viciată”. Comisia de Etică a Universității Babeș-Bolyai i-a solicitat doctorandului UBB să-și refacă teza de doctorat și să-și retragă cartea care a fost bazată pe lucrarea pe care Lucian Bode a susținut-o în coordonarea profesorului Adrian Ivan.

Lucian Bode a susținut: „Este absolut uluitor demersul de analizare a unei lucrări redactate în 2018 folosind norme actualizate în 2020-2022. E un precedent extrem de periculos nu doar pentru lumea academică, dar și pentru principiile care guvernează statul de drept”. Ministrul de interne a precizat că nu va demisiona și că va merge în instanță, „pentru că este singura cale corectă și legitimă pentru a tranșa acest caz care a depășit nu doar limitele legii, dar și ale rațiunii”. 

Memoriul trimis de Adrian Ivan, profesor UBB și rector al Academiei SRI:

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (15)

.ZORRO.   •   13.01.2023, 19:14

Ia uite cine se plange de lipsa de transparenta: tocmai reprezentantul serviciilor, formator de cadre al serviciilor care exceleaza la lipsa de transparenta. Hotul cel mai mare striga hotii...

Mihaidarie8868   •   13.01.2023, 18:35

APROPO...CE MAI FACE VIRGIL MAGUREANU ?DAR GELU VOICAN VOICULESCU, ION ILIESCU...ETC...S.R.I. NU MAI ARE NICI O PROBLEMA ÎN ROMÂNIA, E ATOTPUTERNIC...SICTIR

Monica1956   •   13.01.2023, 17:09

Cine este conducatorul de doctorat al domnului Ivan? Care a fost titlul lucrarii? Cine a fost in comisie?In ce an a fost sustinuta?

Vezi toate comentariile (15)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

VIDEO. Călin Georgescu pune la îndoială existența războiului din Ucraina: ”Ați fost acolo? Puteți să spuneți 100% că așa e?”
Știrileprotv.ro
VIDEO. Călin Georgescu pune la îndoială existența războiului din Ucraina: ”Ați fost acolo? Puteți să spuneți 100% că așa e?”
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Cele 5 zodii care vor fi pe val în 2025. Protecție divină pentru ele un an întreg
FANATIK.RO
Cele 5 zodii care vor fi pe val în 2025. Protecție divină pentru ele un an întreg
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
Elle.ro
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Top 10 declaraţii controversate ale lui Călin Georgescu: "Aia a fost o manipulare, cu mersul omului pe lună"
Observatornews.ro
Top 10 declaraţii controversate ale lui Călin Georgescu: "Aia a fost o manipulare, cu mersul omului pe lună"
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI