Din decembrie 2020 și până pe 28 martie anul acesta, în România au ajuns 32.824.659 de doze de vaccin, conform datelor furnizate Libertatea de Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV).
Din totalul vaccinurilor primite, aproape 17 milioane de doze de vaccin au fost administrate populației, 3.571.410 au fost revândute altor state, iar 3.600.000 de doze au fost donate sau sunt în curs de donare.
917.880 de doze de vaccin AstraZeneca au expirat și „sunt carantinate, încă nu au fost distruse”, spune pentru Libertatea, secretarul de stat Andrei Baciu, președintele CNCAV. Iar peste un milion de doze au fost „pierdute”, din cauza condițiilor de depozitare sau a deteriorării flacoanelor.
Peste 8 milioane de doze pe stoc
La acest moment, România mai are pe stoc 8.090.616 doze de vaccin.
În toată săptămâna trecută, potrivit datelor INSP, s-au vaccinat 13.628 de români, și doar 1.890 dintre ei cu prima doză. 3.853 de cazuri noi și 36 de decese au fost anunțate miercuri.
143 de milioane de euro de plată pentru vaccinurile primite până acum
Pentru vaccinurile care au fost deja recepționate, statul român trebuie să achite, potrivit notei de informare prezentată de Ministerul Sănătății și publicată pe site Secretariatului General al Guvernului.
● 402.577.562 de lei pentru vaccinurile Pfizer livrate în 2020 – 2021;
● 178.464.960 lei pentru vaccinurile Pfizer deja livrate din contractul 2022 – 2023;
● 99.697.122 lei pentru vaccinurile Moderna livrate din contractul 2020 – 2021;
● 10.276.032 lei, pentru vaccinurile Johnson&Johnson livrate din contractul 2020 – 2021;
● 10.276.032 lei, pentru vaccinurile AstraZeneca livrate din contractul 2020 – 2021.
Circa 933 de milioane de euro de plată pentru toate vaccinurile comandate, inclusiv cele care vor veni
La cele circa 143 de milioane de euro de mai sus se vor adaugă alte 790 de milioane de euro din viitoarele facturile pentru dozele de vaccin comandate pe care țara noastră urmează să le primească în perioada 2022 – 2023:
● 32.599.623 de doze de vaccin Pfizer, pentru care vom plăti aproape 3 miliarde de lei;
● 5.385.479 de doze de vaccin Moderna, pentru care vom plăti circa 700 de milioane de lei;
● 3.364.414 de doze de vaccin Johnson&Johnson, pentru care vom plăti peste 150 de milioane de lei:
● 8.401.533 de doze de vaccin Astrazeneca, care ne vor costa 78.201.469 lei.
În plus, România ar putea să achite 1.777.000 de lei și pentru câteva vaccinuri noi, care nu au fost încă livrate:
● 10.000 de doze de vaccin la compania Valneva, comandate în decembrie 2021 (prețul unei doze fiind de 16 euro); Vaccinul companiei franceze nu a fost încă aprobat de Agenția Europeană a Medicamentelor, fiind încă în stadiul de dezvoltare.
● 10.000 de doze de vaccin de la Novavax (prețul unei doze fiind de 21 de dolari).
„Conform contractelor în vigoare, dozele de vaccin comandate trebuie să fie recepționate și plătite de statul român. Există variantele de relocare a vaccinurilor în state membre care solicită asta, de revindere sau de donare a dozelor de vaccin”, declară o sursă din conducerea Ministerului Sănătății. Pot fi renegociate aceste contracte? „Numai Comisia Europeană poate decide asta”, ne-a declarat sursa citată.
Donăm mai mult decât revindem
România a donat Republicii Moldova 100.620 de doze de vaccin Pfizer și 405.600 de vaccin AstraZeneca.
Cea mai mare donație de vaccinuri – 525.000 de doze AstraZeneca – a plecat din România către Egipt, iar în Tunisia a primit de la noi 425.000 de doze de vaccin AstraZeneca. În Vietnam au ajuns 300.000 de doze de vaccin AstraZeneca, iar același tip de vaccin a fost donat Serbiei (50.400 de doze), Ucrainei (100.800 de doze), Georgiei (10.000 de doze) și Albaniei (150.000 de doze).
Coreea de Sud a primit 450.000 de doze de vaccin Moderna, iar peste un milion de doze de vaccin AstraZeneca urmează să ajungă în Pakistan (500.000), Bangladesh (200.000), Algeria (200.000) și Libia (200.000).
Potrivit Hotărârilor de guvern, România a donat peste 3.600.000 de doze de vaccin, asigurând transportul acestora, plata taxelor vamale și, de multe ori, și cutiile frigorifice de depozitare.
În paralel, țara noastră a reușit să revândă 3.571.410 doze de vaccin:
● Danemarca a cumpărat din România 1.170.000 de doze de vaccin Pfizer;
● Coreea de Sud – 1.489.410 de doze de vaccin Pfizer;
● Germania – 912.000 de doze de vaccin Moderna.
Potrivit OUG 49/2021, prețul de vânzare a dozelor de vaccin „nu poate fi mai mic decât cel la care s-a convenit cumpărarea dozelor de vaccin de către statul român, din acordurile încheiate cu producătorii de vaccinuri împotriva COVID-19 și Comisia Europeană”.
foto: Hepta
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro