Conform documentului consultat de Libertatea, motivul pentru care MApN cere Parlamentului aprobarea formală pentru achiziționarea celor 32 de avioane F-16 din Norvegia este că aceasta a fost „singura soluţie identificată în prezent ca urmare a analizei răspunsurilor primite la cererile de informaţii”.

Este vorba despre „achiziţia de la Guvernul Norvegiei a unui pachet format din 32 avioane F-16 în configuraţie M6.5.2 (superioară configuraţiei celor 17 avioane aflate în înzestrare), echipamente de suport logistic şi servicii de instruire”.

„Prin achiziţia celor 32 de avioane F-16 se va asigura apărarea ţării prin misiuni de acoperire aeriană a teritoriului naţional, misiuni de lovire, misiuni de sprijin al acţiunilor celorlalte categorii de forţe armate, precum şi îndeplinirea obligaţiilor asumate faţă de NATO”, se mai arată în documentul publicat de Libertatea.

Din suma de 454 de milioane de euro, 354 de milioane de euro reprezintă achiziția avioanelor norvegiene și 100 de milioane de euro sunt pentru „suportul logistic și echipamentele specifice” din SUA.

Resursele financiare necesare vor fi stabilite cu exactitate după inițierea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziție și începerea discuțiilor cu reprezentanții Guvernului Norvegiei și ai Guvernului SUA, se mai precizează în document.

Urmărește-ne pe Google News