Scrisoarea a venit în contextul care, susțin sindicaliștii, aceștia i-au cerut șefului statului încă din 10 mai să stabilească o întrevedere. Sindicatele au transmis că „suntem deja în a șasea zi de grevă generală”, iar revendicările profesorilor „au primit un răspuns total nesatisfăcător din partea Guvernului”.

„Vă adresăm rugămintea de a vă întâlni cu Birourile Executive ale celor trei federaţii reprezentative din învăţământ, în data de 30 mai 2023, ora 15:30. Facem – din nou – apel la Domnia Voastră, în calitate de mediator între stat şi societate, pentru a obţine din partea Executivului soluţii reale şi imediate pentru sistemul de învăţământ. Excelenţă, pentru a avea o Românie Educată este nevoie de investiţii masive în educaţie şi de o resursă umană motivată”, se arată în scrisoare.

Documentul, semnat de șefii FSLI, Federaţia „Spiru Haret” şi Federaţia „Alma Mater”, federaţiile sindicale care îi reprezintă pe profesori, a fost depus şi înregistrat la Administraţia Prezidenţială.

Ce vor sindicatele din Educație

În ultimele negocieri, purtate pe 25 mai cu reprezentanții Guvernului, sindcaliștii au cerut:

Muncitori români întorși în țară după 15 ani, ca să construiască autostrăzi: „Ne plătește mai bine ca-n Italia”
Recomandări
Muncitori români întorși în țară după 15 ani, ca să construiască autostrăzi: „Ne plătește mai bine ca-n Italia”
  • Majorare salarială de 25%, în medie, până la intrarea în vigoare a Legii Salarizării Unice;
  • Emiterea unei OUG prin care să se garanteze că, în noua lege a salarizării, salariul profesorului debutant este egal cu cel puţin salariul mediu brut pe economie, care este 6.789 lei, adică 4.000 de lei net.

În schimb, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a reluat duminică, 28 mai, propunerea Executivului, respinsă deja de profesori: prime de 2.500 de lei pentru cadrele didactice şi 1.000 de lei pentru personalul nedidactic.

Potrivit informațiilor Libertatea, premierul Nicolae Ciucă i-a cerut în aceeași zi ministrului Marius Budăi să se vadă luni, 29 mai, cu sindicaliștii din Educație pentru ca legea salarizării să fie gata cât mai rapid, iar profesorii să primească salarii mărite înainte de 15 iulie.

Un nou protest de amploare este așteptat în București marți, 30 mai, în Piaţa Victoriei şi apoi la Palatul Cotroceni. Potrivit sindicaliștilor, vor participa 20.000 de salariaţi din educaţie, adică mai mulți decât săptămâna trecută.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce a spus operatoarea care a introdus biletul câștigător la Loto 6/49 despre românul care a luat premiul de 9,5 mil. euro
Știrileprotv.ro
Ce a spus operatoarea care a introdus biletul câștigător la Loto 6/49 despre românul care a luat premiul de 9,5 mil. euro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Viva.ro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Silviu Prigoană a fost înmormântat pe ascuns. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Noi, cei patru fii ai săi...”
Libertateapentrufemei.ro
Silviu Prigoană a fost înmormântat pe ascuns. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Noi, cei patru fii ai săi...”
Orașul în care casele costă doar 1 euro. Se află la mai puțin de 5 ore de România, are peisaje superbe, iar aici poți duce o viață frumoasă și liniștită
FANATIK.RO
Orașul în care casele costă doar 1 euro. Se află la mai puțin de 5 ore de România, are peisaje superbe, iar aici poți duce o viață frumoasă și liniștită
Din Champions League direct „La feminin” » Alina Peșu, arbitrul „Elite” al României ascultă „Unstoppable” înaintea fiecărui meci: „Nu poți face nimic doar cu talentul”
GSP.RO
Din Champions League direct „La feminin” » Alina Peșu, arbitrul „Elite” al României ascultă „Unstoppable” înaintea fiecărui meci: „Nu poți face nimic doar cu talentul”
Sorin Brotnei, declarații neașteptate despre planurile pe care le are cu banii câștigați la Asia Express: „Nu cred că mă lasă soția…”
Elle.ro
Sorin Brotnei, declarații neașteptate despre planurile pe care le are cu banii câștigați la Asia Express: „Nu cred că mă lasă soția…”
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Unica.ro
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Nicio soluţie la 15 luni de când imaginile cu gravida din Urziceni, care năştea pe trotuar în faţa spitalului, au şocat România. Reacţia ministrului Sănătăţii
Observatornews.ro
Nicio soluţie la 15 luni de când imaginile cu gravida din Urziceni, care năştea pe trotuar în faţa spitalului, au şocat România. Reacţia ministrului Sănătăţii
Horoscop 16 noiembrie 2024. Peștii ar putea să se lase prinși, fără să-și dea seama, în capcana unor abordări superficiale
HOROSCOP
Horoscop 16 noiembrie 2024. Peștii ar putea să se lase prinși, fără să-și dea seama, în capcana unor abordări superficiale

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI