„Am transmis în teritoriu către Inspectoratele Şcolare Judeţene lista tezelor care vor fi susţinute în acest an. Elevii din gimnaziu, mai exact elevii de clasa a VIII-a, vor avea o teză mai puţin, iar elevii de liceu vor avea, de asemenea, o teză mai puţin. De la patru teze în general s-a redus la trei teze, cu excepţia elevilor din învăţământul profesional, care aveau deja trei teze”, a explicat ministrul educației, Sorin Cîmpeanu, într-o conferință de presă.
Apoi a continuat: „Elevii de clasa a V-a, a VI-a, a VII-a vor susţine în continuare teze la două discipline: limba română şi matematică. Este greu de ales între limba română şi matematică”.
Numărul de teze a fost redus anul acesta, astfel: la clasa VIII-a elevii vor susține în loc de trei teze, doar două teze. La liceu, numărul lucrărilor de evaluare semestrială (teze) a fost redus de la patru la trei.
Este pentru al treilea an școlar consecutiv când Ministerul Educației modifică regimul tezelor, din cauza slabei mobilizări a Guvernului de a susține vaccinarea profesorilor, a părinților și a elevilor, a informat edupedu.ro.
Tezele susținute de elevii claselor a VII-a, a VIII-a și de liceu, din 6 decembrie
Documentul obținut de Libertatea prevede că, în funcție de situația epidemiologică din școli sau clase, conducerea școlii va stabili prin decizia Consiliului de Administrație calendarul desfășurării tezelor până la sfârșitul fiecărui semestru al anului școlar 2021-2022.
În primul semestru, tezele vor fi programate începând cu 6 decembrie.