Nicolae Ceaușescu la balcon în 1989. Foto: Agerpres
Un
documentar despre cei 30 de ani care au trecut de la Revoluția din
decembrie 1989 a fost realizat de jurnaliștii de la Recorder. El
urmărește transformarea României așa cum au văzut-o doi
jurnaliști care s-au născut la jumătatea anilor ’80 și au
deschis ochii într-o țară liberă.
„Am citit cărți de memorii și articole din presa vremii, ne-am petrecut zeci de ore scotocind prin arhive video (de la televiziunile românești până la agențiile de presă internaționale) și am încercat să vorbim cu toți politicienii care au condus România în această perioadă” au scris realizatorii documentarului Recorder.
Acesta este „despre toate reușitele, dezamăgirile și speranțele care ne-au ajutat să mergem înainte. Despre momentele în care am fost temători și despre cele în care am fost un popor curajos. Despre cum s-a transformat România în toți acești ani”.
„A rezultat un documentar de trei ore, dar noi sperăm că el va fi văzut și de generația Tik Tok, despre care se spune că se plictisește după 15 secunde. Ne-am încăpățânat să credem că nu e așa și că putem cuprinde istoria recentă a României într-o poveste care trece dincolo de vârstă, nivel de educație și convingeri politice” au mai spus realizatorii documentarului.