Multe lucruri ne-au lipsit, puține au fost atât de importante precum școala. 2020 va rămâne în memoria noastră colectivă drept un an al înfrângerilor și restricțiilor acceptate, dar și al transformării.

Miercuri, de la ora 11.00, pe pagina de Facebook Documentaria, s-a lansat proiectul de fotografie documentară „Viața în pandemie”. 

Site-ul de educație Școala 9 BRD a grupat imaginile despre școală, realizate prin obiectivul unora dintre cei mai talentați, curioși și răbdători fotoreporteri români. Fotojurnaliștii Ioana Moldovan, Adrian Câtu, Bogdan Dincă, Andrei Pungovschi și Mircea Reștea au documentat revenirea „acasă” a elevilor, profesorilor și a celorlalți „actori” ai educației, după șase luni în care toți au stat acasă.

scoala pandemie documentaria (1)Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 13

Odată cu lansarea vaccinării, numai în SUA se vor vaccina până la finalul anului 20 de milioane de oameni, aproape populația României, s-a retrezit speranța că vom reveni la normal. Nu dintr-odată. Dar sunt mari șanse ca primăvara să fie ultimul sezon sacrificat al școlii.

La aproape 20 de ani de la trecerea la „leul greu”, românii încă vorbesc în „milioane”. Specialist: „La francezi a durat mai mult decât la noi trecerea la noul franc”
Recomandări

Până atunci, să ne reamintim cum a fost. Cum au reușit să trecem, împreună, prin această încercare, care vine o dată la o sută de ani. Imaginile aici.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Orașul „fără reguli” din Europa. Oamenilor le este frică să iasă afară ca să nu fie omorâți. „Nu aș ieși niciodată noaptea”
Știrileprotv.ro
Orașul „fără reguli” din Europa. Oamenilor le este frică să iasă afară ca să nu fie omorâți. „Nu aș ieși niciodată noaptea”
Poză de colecție! Cum arăta Loredana Groza înainte să devină celebră! Wow!
Viva.ro

Carmen Brumă și Mircea Badea au făcut accident în Grecia, în vacanța cu fiul lor. Imagini și declarații: "Se putea termina groaznic"
Libertateapentrufemei.ro
Carmen Brumă și Mircea Badea au făcut accident în Grecia, în vacanța cu fiul lor. Imagini și declarații: "Se putea termina groaznic"
Cele patru zodii binecuvântate de astre după 10 septembrie. Împăcări, reușite mari, dar și noroc la bani pentru ele
FANATIK.RO

Bellu și Bitang, revenire istorică? » „Avem nevoie de ei. Degeaba ajută din umbră”
GSP.RO

Valorile glicemiei în funcție de vârstă. Ce glicemie ar trebui să ai dacă ai sub 60 de ani. Care este nivelul optim și pentru persoanele vârstnice

Rochia de mireasă a unei românce a devenit virală pe TikTok! 30.000 de oameni au reacționat când au văzut-o! FOTO
Unica.ro

Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Orangesport.ro
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Dispozitivul care va putea stabili vinovatul în cazul unui accident rutier. Poliţiştii vor face reconstituirea cu ajutorul lui
Observatornews.ro
Dispozitivul care va putea stabili vinovatul în cazul unui accident rutier. Poliţiştii vor face reconstituirea cu ajutorul lui
Horoscop 9 septembrie 2024. Scorpionii au parte de sfaturi de mare valoare, care vin de la persoane apropiate, pe care nu le apreciază întotdeauna
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI