Mike Gibbard, un fan al echipei Newcastle United FC, a anunţat că a dat peste documente în timp ce se ducea la un meci, pe 16 martie. Potrivit acestuia, documentele armatei, dintre care unele poartă menţiunea „oficial-sensibil”, ieşeau dintr-un sac de gunoi negru şi erau „împrăştiate pe tot drumul”.

„M-am uitat pe jos, am văzut nume pe foi de hârtie şi cifre şi m-am întrebat ce este”, a declarat el pentru BBC.

Potrivit BBC, documentele, multe rupte, includeau date despre grade ale unor militari, adrese de e-mail, programe de lucru şi informaţii despre armament şi despre accesul în instalaţii militare. Un document se referea la un sistem de detectare a unei posibile intruziuni.

Mai multe documente par să privească garnizoana Catterick, însă, potrivit unui consultant în securitate, Gary Hibberd, contactat de AFP, aceste informaţii sunt susceptibile să reprezinte un risc mai mare la adresa securităţii naţionale.

„Impactul şi amploarea acestui scandal sunt considerabile. E mai mult decât o gafă. Va face obiectul unei anchete la cel mai înalt nivel al armatei”, a declarat Hibberd.

„Examinăm urgent acest dosar, care face obiectul unei anchete interne”, a comunicat pentru AFP un purtător de cuvânt al Ministerului britanic al Apărării.

Filmul pus la cale de cinci interlopi din Sibiu, care au vrut să escrocheze un patron de zeci de mii de euro. Au folosit pentru intimidare sânge de animal
Recomandări
Filmul pus la cale de cinci interlopi din Sibiu, care au vrut să escrocheze un patron de zeci de mii de euro. Au folosit pentru intimidare sânge de animal

Purtătorul de cuvânt a conformat că „documente considerate ca având legătură cu Departamentul (britanic al Apărării – n.r.) au fost predate recent poliţiei”.

Întrebat despre acest scandal, un purtător de cuvânt al premierului britanic Keir Starmer a dat asigurări că „măsuri adecvate vor fi luate ca răspuns la orice potenţială scurgere de informaţii”.

Poliţia din Northumbria a declarat pentru AFP că membri ai forţelor de ordine au fost alertaţi cu privire la această descoperire şi că au predat documentele Ministerului Apărării.

Directivele Guvernului britanic prevăd ca documentele confidenţiale să fie arse, topite sau tocate. Însă, în trecut, documente confidenţiale au mai ajuns în public.

Unul dintre cele mai mediatizate cazuri a avut loc în 2008, când un funcţionar britanic a lăsat un dosar cu documente clasificate „top secret” pe un scaun într-un tren din Londra.

   

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

AVEM IMAGINILE! Nu au recunoscut că se iubesc, dar pozele spun tot! Cum au fost prinși ziua în amiaza mare / FOTO
Unica.ro
AVEM IMAGINILE! Nu au recunoscut că se iubesc, dar pozele spun tot! Cum au fost prinși ziua în amiaza mare / FOTO
Cum arată soția lui Ion Cristoiu și ce meserie a avut. Apare foarte rar la brațul partenerului ei de viață și este extrem de discretă
Viva.ro
Cum arată soția lui Ion Cristoiu și ce meserie a avut. Apare foarte rar la brațul partenerului ei de viață și este extrem de discretă
Victor Ponta a publicat imagini rare cu fiul din prima căsnicie și a făcut un anunț "bombă": "Felicităăări!". Andrei e acum bărbat în toată firea
Libertateapentrufemei.ro
Victor Ponta a publicat imagini rare cu fiul din prima căsnicie și a făcut un anunț "bombă": "Felicităăări!". Andrei e acum bărbat în toată firea
Cum a ajuns un român să regrete că și-a cumpărat mașina visurilor: „Mă simt ca un idiot”
Adevarul.ro
Cum a ajuns un român să regrete că și-a cumpărat mașina visurilor: „Mă simt ca un idiot”
Andreea Berecleanu, imagini inedite alături de fiul ei. Cum arată acum Petru: „A fost doar 3 zile în țară”
Elle.ro
Andreea Berecleanu, imagini inedite alături de fiul ei. Cum arată acum Petru: „A fost doar 3 zile în țară”
Unul dintre cei mai cunoscuți artiști din România a recunoscut că și-a înșelat nevasta! "Soţia mea a aflat, m-a certat, mi-a dat câteva palme"
Unica.ro
Unul dintre cei mai cunoscuți artiști din România a recunoscut că și-a înșelat nevasta! "Soţia mea a aflat, m-a certat, mi-a dat câteva palme"
Maşinile pe care copiii români le pot conduce de la 14 ani. Nu le trebuie cursuri sau permis: "Nu are ce să îți facă nici preşedintele ţării"
Observatornews.ro
Maşinile pe care copiii români le pot conduce de la 14 ani. Nu le trebuie cursuri sau permis: "Nu are ce să îți facă nici preşedintele ţării"
Horoscop 12 aprilie 2025. Racii poate că se simt obosiți și ar vrea să vină avantajele la ei fără să facă niciun efort
HOROSCOP
Horoscop 12 aprilie 2025. Racii poate că se simt obosiți și ar vrea să vină avantajele la ei fără să facă niciun efort

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI