Precizăril vin în contextul în care, de la începutul anului, poliţiştii de frontieră au întrerupt călătoria pentru aproximativ 880 de cetăţeni români minori din cauză că părinţii sau însoţitorii nu deţineau documentele necesare.

Documentele necesare pentru a ieşi din ţară, în cazul cetăţenilor români minori, în funcţie de situaţie:

– Dacă minorul călătoreşte însoţit doar de un părinte sau de o terţă persoană sunt necesare:

  • Document de călătorie valabil;
  • Acordul celuilalt părinte atunci când călătoreşte însoţit doar de unul dintre părinţi;
  • Acordul ambilor părinţi când călătoreşte însoţit de altă persoană decât părintele;
  • Doar documentul de călătorie dacă se deplasează la domiciliu/reşedinţă şi face dovada în acest sens;
  • Doar acordul unuia dintre părinţi când se deplasează la studii/concursuri/tratament medical şi face dovada scopului declarat al călătoriei.

– Dacă minorul are peste 16 ani şi călătoreşte neînsoţit va avea nevoie de:

  • Document de călătorie valabil;
  • Acord din partea ambilor părinţi;
  • Doar document de călătorie dacă face dovada domiciliului/reşedinţei în ţara în care călătoreşte.

Însoţitorii minorilor, alţii decât părinţii sau reprezentantul legal, NU mai sunt obligaţi să prezinte certificatul de cazier judiciar în format fizic, acesta este consultat electronic de către poliţistul de frontieră.

Pană de curent și haos în toată Spania și Portugalia. Pasagerii sunt evacuați de la metrou și din trenuri, spitalele au activat planul de urgență – Livetext
Recomandări
Pană de curent și haos în toată Spania și Portugalia. Pasagerii sunt evacuați de la metrou și din trenuri, spitalele au activat planul de urgență – Livetext

Însă, dacă poliţistul de frontieră constată că însoţitorul minorului a săvârşit anumite infracţiuni prevăzute de lege, acestuia nu i se va permite ieşirea din ţară cu minorul.

”Este vorba despre următoarele infracţiuni: omor; infracţiuni contra libertăţii şi integrităţii sexuale; infracţiuni privitoare la traficul şi exploatarea persoanelor vulnerabile; lipsire de libertate în mod ilegal; infracţiuni privind traficul de droguri sau precursori; trafic de ţesuturi sau organe umane; infracţiuni de terorism. Poate avea calitatea de însoţitor al minorului pe durata zborului şi personalul desemnat în acest scop din cadrul societăţilor comerciale autorizate să desfăşoare activităţi de transport internaţional de persoane, în condiţiile legii”, a precizat Poliţia de Frontieră.

Acordul părintelui, părinţilor sau al reprezentantului legal pentru efectuarea călătoriei în străinătate de către un minor este materializat într-o declaraţie notarială care are forma şi conţinutul stabilite de lege, modelele fiind postate pe site-ul instituţiei.

În ultima lună, poliţiştii de frontieră nu au permis ieşirea din ţară a aproximativ 150 de români minori, de cele mai multe ori pentru că nu deţineau documente de călătorie valabile sau părintele însoţitor nu avea acordul celuilalt părinte materializat prin procură notarială.

FOTO: Poliția de Frontieră

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Se iubește cu un milionar, tânăr și frumos, și a plecat din România fără să se mai uite înapoi! Vedeta noastră trăiește o viață de lux în prezent! "Dumnezeu ne-a binecuvântat". Wow, ce schimbată e!! FOTO
Unica.ro

Cum arată soția lui Sebastian Burduja. Stă departe de lumina reflectoarelor, dar acum au apărut mai multe poze cu ea. Ce atrage imediat atenția
Viva.ro
Cum arată soția lui Sebastian Burduja. Stă departe de lumina reflectoarelor, dar acum au apărut mai multe poze cu ea. Ce atrage imediat atenția
Julieta Szönyi a fost înmormântată. Poza din tabloul funerar e tulburătoare. Cine este soțul văduv, împietrit de durere: "Ne-am iubit cu toată puterea sufletului"
Libertateapentrufemei.ro
Julieta Szönyi a fost înmormântată. Poza din tabloul funerar e tulburătoare. Cine este soțul văduv, împietrit de durere: "Ne-am iubit cu toată puterea sufletului"
Mișcările militare rusești care au pus Europa pe jar: Kremlinul își extinde bazele. Avertismentul experților
Adevarul.ro
Mișcările militare rusești care au pus Europa pe jar: Kremlinul își extinde bazele. Avertismentul experților
Gerard Piqué și Clara Chia Marti s-au DESPĂRȚIT! Care e motivul pentru care și-au spus „Adio” după trei ani de relație
Elle.ro
Gerard Piqué și Clara Chia Marti s-au DESPĂRȚIT! Care e motivul pentru care și-au spus „Adio” după trei ani de relație
Mihaela Tatu, anunț surpriză, după ce a fost înlocuită de Mirela Vaida la Antena 1. Vedeta se întoarce pe micile ecrane, dar într-o postură cu totul nouă, cum nu am mai văzut-o până acum. „Am acceptat!”

Leguma care l-a îmbogăţit pe un român, după ce a investit un milion de euro în afacere
Observatornews.ro
Leguma care l-a îmbogăţit pe un român, după ce a investit un milion de euro în afacere
Horoscop 29 aprilie 2025. Peștii au șansa de a vedea mai departe decât ziua de mâine și de a înțelege că viitorul se construiește acum
HOROSCOP
Horoscop 29 aprilie 2025. Peștii au șansa de a vedea mai departe decât ziua de mâine și de a înțelege că viitorul se construiește acum

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI