Regula le vine în ajutor mai ales părinților ai căror copii au trecut prin boală. Ei nu mai sunt nevoiți, astfel, să plătească teste PCR pentru cei mici, care nici nu pot fi vaccinați.
Este suficientă dovada trecerii prin boală. Adică să arate la graniță testul care confirmă că au avut COVID.
Pentru a intra în Grecia trebuie să ai un test pozitiv care să arate că ai avut COVID într-o perioadă cuprinsă între 2 și 9 luni anterior datei sosirii în Republica Elenă.
Pentru a putea intra în Bulgaria este nevoie de un test pozitiv făcut cu cel mult 180 de zile înainte.
Documentele care atestă trecerea prin boală:
- Buletinul de analize care se primește pe mail de la laboratorul unde ați plătit testul sau de la Direcția de Sănătate Publică, dacă medicii de pe ambulanță sunt cei care au prelevat probele. Buletinul trebuie să conțină numele și prenumele persoanei, datele laboratorului unde a fost făcut testul și să fie tradus în limba engleză.
- Testele rapide antigen cu rezultat pozitiv sunt acceptate, dacă sunt făcute în laborator.
- Analizele de anticorpi nu pot fi folosite.
În Grecia, documentul care atestă infectarea cu virusul SARS-CoV-2 poate fi redactat în limbile engleză, spaniolă, italiană, germană, franceză sau rusă.
Cu ce documente se poate intra în Grecia
Românii care nu au avut COVID-19 pot intra în Grecia dacă prezintă rezultatul unui test molecular tip PCR cu rezultat negativ pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore anterior intrării pe teritoriul elen sau dacă prezintă o dovadă care atestă efectuarea unui vaccin împotriva COVID-19, cu condiţia să fi trecut cel puţin 14 zile de la data efectuării rapelului (în cazul unui vaccin efectuat în două doze) sau a dozei unice (pentru vaccinul efectuat în doză unică).
Documentul care atestă efectuarea vaccinării trebuie să fie redactat în limba engleză.
Totodată, MAE reaminteşte că toate persoanele care intră în Grecia au obligaţia de a completa formularul PLF (Passenger Locator Form) cu cel puţin 24 de ore înaintea începerii călătoriei, indiferent de statul din care sosesc. Formularul este accesibil aici – https://travel.gov.gr/#/.
Potrivit informaţiilor comunicate de autorităţile elene, accesul turiștilor pe teritoriul Greciei, cu autovehicule, se poate face doar prin punctele rutiere de trecere a frontierei Kulata-Promachonas şi Svilengrad-Ormenio. Programul de funcţionare al celor două puncte de trecere a frontierei este de 24h/24h.
Rămâne în vigoare măsura efectuării, de către autorităţile elene, în mod aleatoriu, a unor teste rapide pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 la punctele de trecere a frontierei, pentru toate categoriile de persoane, inclusiv transportatorilor profesionişti.
Cu ce documente se poate intra în Bulgaria
În Bulgaria, cetățenii români care nu au trecut prin COVID pot intra dacă prezintă un document care atestă finalizarea schemei de vaccinare sau dacă prezintă un document care atestă un rezultat negativ al unui test PCR, efectuat cu maximum 72 de ore anterior sosirii, sau al unui test rapid antigen, efectuat cu maximum 48 de ore anterior sosirii.
Documentul care atestă finalizarea schemei de vaccinare trebuie să conțină numele persoanei (redactat cu caractere latine, conform documentului de călătorie utilizat la intrarea în Bulgaria), data nașterii, datele la care au fost administrate dozele/doza de vaccin, denumirea comercială și numărul de identificare a lotului vaccinului efectuat, denumirea producătorului/ posesorului licenței de utilizare, statul emitent și denumirea instituției care a eliberat documentul.
Documentul care atestă rezultatul testului PCR sau rapid antigen/„RAT” trebuie să conțină numele și prenumele persoanei (conform documentului de călătorie utilizat la intrarea în Republica Bulgaria), datele laboratorului care a efectuat testarea (denumirea, adresa sau alte date de contact), data efectuării testării, metoda testării, înscrisă cu caractere latine (PCR sau test rapid antigen) și rezultatul negativ („Negative”), care să permită interpretarea documentului.
În Bulgaria sunt exceptate de la măsura obligatorie a prezentării unuia dintre documentele menționate anterior următoarele categorii de persoane:
- conducătorii de autocar, care efectuează transport internațional de pasageri;
- conducătorii camioanelor care efectuează sau finalizează un transport internațional de mărfuri, la intrarea pe teritoriul Bulgariei;
- membrii echipajelor navale și persoanele angajate în întreținerea navelor, care, la intrarea pe teritoriul Bulgariei, sunt în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu;
- membrii echipajelor aeronavelor, care efectuează zboruri de la și către aeroporturi publice pe teritoriul Bulgariei și personalul tehnic asimilat;
- lucrătorii transfrontalieri (persoanele care locuiesc în Bulgaria și călătoresc zilnic sau cel puțin o dată pe săptămână către un stat membru al Uniunii Europene, Turcia, Serbia sau Republica Macedonia de Nord, cu scopul îndeplinirii activității ca angajat sau liber profesionist, precum și persoanele care locuiesc în statele menționate și călătoresc zilnic sau cel puțin o dată pe săptămână către Bulgaria, în scopul îndeplinirii activității, ca angajat sau liber profesionist;
- elevii și studenții care locuiesc în Grecia, Turcia, Serbia, Republica Macedonia de Nord și România și care călătoresc zilnic sau cel puțin o dată pe săptămână în Bulgaria în scopuri educaționale, precum și elevii și studenții care locuiesc în Bulgaria și călătoresc zilnic sau cel puțin o dată pe săptămână în Grecia, Turcia, Serbia, Republica Macedonia de Nord și România în scopuri educaționale;
- persoanele care tranzitează teritoriul Republicii Bulgaria.
FOTO: Hepta
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro