Documentul, chiar dacă trebuia semnat cu de Directorul Executiv al DSPMB, Gabriela Angheloiu, a fost semnat de o persoană care o înlocuia, a susținut ministrul Sorina Pintea.

„Documentul este real. A fost semnat de o persoană care o înlocuia pe doamna Angheloiu”, a spus Sorina Pintea.

Totodată, DSP i-a oferit lui Matteo Politi codul de parafă, în ciuda faptului că instituția Colegiului Medicilor nu i-a oferit un aviz.

Mai jos puteți vedea documentul.

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) anunţă că parafa chirurgului fals italian a fost eliberată în data de 23 martie 2018 de Biroul de Informatică și Biostatistică Medicală, precizând că a fost demarată o anchetă internă privind verificarea modului în care a fost eliberată.

„Codul de parafă atribuit domnului Matteo Politi a fost eliberat în data de 23.03.2018 de către Biroul de Informatică și Biostatistică Medicală. Conducerea instituției a demarat o anchetă internă şi a sesizat în conformitate cu prevederile legale în vigoare Comisia de disciplină de la nivelul DSPMB (Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București – n.r.) pentru analizarea modului în care funcţionarul public din cadrul biroului mai sus menţionat a soluţionat solicitarea domnului Matteo Politi”, se arată într-un comunicat de presă.

Sursa citată mai arată că funcționarul public menţionat a fost mutat disciplinar, urmând ca până la finalizarea cercetării să-și desfășoare activitatea în cadrul altui compartiment.

De asemenea, a fost dispus un control la nivelul Biroului de Informatică şi Biostatistică Medicală pentru verificarea modului în care au fost eliberate codurile de parafă în cursul anului 2018.

Libertatea a dezvăluit în ediția de astăzi că, de un an de zile, un fals medic de chirurgie plastică lucrează la patru clinici din București. Ministerul Sănătății i-a dat aviz escrocului italian Matteo Politi, care a ajuns să opereze de zeci de ori în România, chiar și la spitalul privat Monza, deși nu are studii de medicină! A fost depistat de asistente că nu știa să-și pună mănușile!


CITEȘTE ȘI: COPIII SISTEMULUI/ Confesiunea Sarei. Singurătatea adolescentei pe care statul o consideră destul de mare ca să-și poată purta singură de grijă


 

Urmărește-ne pe Google News