Dogul Lara isi ajuta stapana si cand traverseaza strada

In Bucuresti exista insa un animal care, prin comportament si prin atasament, ii intrece chiar si pe oameni, in relatia cu stapana sa. Lara si Laura Ionescu sunt impreuna de 10 ani si au ajuns sa-si „vorbeasca” numai din priviri. Lara, o superba catea din rasa Dog German, intelege atat de bine suferinta stapanei sale, aflata intr-un carucior cu rotile din cauza unui accident de masina, incat a preluat cu constiinciozitate o buna parte din sarcinile care in mod normal revin familiei.
Necazurile Laurei au inceput in urma cu mai bine de 13 ani. Pe vremea aceea nu-si imagina ca destinul o va pune in fata unei incercari supreme si ca toate planurile ei de viitor (avea numai 25 de ani) se vor spulbera precum un castel de carti.
Un stupid accident cu un autoturism care abia fusese scos pe poarta fabricii, o dupa-amiaza ingrozitoare in care a zacut intre mormane de fiare contorsionate, cu o gasca de tigani misunand dupa verighete, lantisoare si cercei de aur in jurul masinii spulberate de impactul cu un copac, fara ca nimeni sa le acorde timp de doua ore primul ajutor, si o poveste ciudata in care sunt implicati medici care nu au facut decat sa agraveze suferinta tinerei ce-si fracturase coloana vertebrala. Cateva din ingredientele ce ar putea sta la baza unei carti sau a unui film de lungmetraj.
„Am fost trimisa pentru o operatie in Italia, insa, imi pare rau ca trebuie sa spun asta, medicii de acolo mi-au gresit operatia. Desi ar fi trebuit sa stau cateva saptamani in spital, am ramas acolo pentru un an, cu toate ca la plecarea din tara mi se daduse viza pentru 21 de zile. Nimeni nu a comentat nimic, se stiau cu musca pe caciula. Intr-un final, am semnat cateva acte cum ca sunt de acord sa parasesc spitalul pe raspunderea mea si m-am intors in tara. Acasa”, povesteste Laura.
Aici a inceput, de fapt, adevaratul calvar. Desi a primit un suport imens din partea iubitului ei, care a ramas alaturi de ea, ignorand faptul ca Laurei ii era imposibil sa se deplaseze fara ajutorul unui scaun cu rotile, fiind practic paralizata de la brau in jos, nu a putut depasi indiferenta semenilor si, mai ales, a autoritatilor. „Organizatiile care ii sprijina pe invalizi de fapt nu exista. Tot ce am primit de la ele este un simplu maimutoi, cu care se joaca acum nepotica mea. Cu Departamentul de Stat pentru Handicapati am avut discutii asa cum nu mi-as dori sa mai am cu nimeni. Sunt satula pana peste cap”, mai spune Laura.
Lucrurile au inceput sa capete cu totul alt contur in momentul in care familia Laurei s-a hotarat sa cumpere un caine. Desi nu s-a considerat niciodata o admiratoare infocata a animalelor, dar nici nu-i erau indiferente, Laura s-a atasat incredibil de mult de Lara, o catea Dog cu o personalitate ravasitoare. „Este absolut fenomenala. Auzisem din carti sau vazusem prin filme fel de fel de povesti referitoare la atasamentul cainilor fata de oameni, insa niciodata nu am crezut ca asa ceva mi se va intampla tocmai mie. Deja suntem nedespartite si o consider pe Lara cea mai buna prietena a mea”.
Relatia dintre cele doua a evoluat de la cea de „stapan-animal” intr-o prietenie care a fost elementul determinant al deciziei de a nu fi vanduta sau instrainata. „Ne-am pus la un moment dat aceasta problema. In momentul in care a auzit insa discutiile noastre despre o eventuala vanzare s-a intristat si cateva zile nu a mai „vorbit” cu tatal meu. Nu a mai bagat pe nimeni in seama. In momentul acela am decis sa nu o mai dam si a ramas a noastra”.
De atunci au trecut aproximativ 10 ani, iar relatia dintre Laura si Lara este tot mai puternica. Cainele se pare ca a inteles perfect momentele delicate pe care le traverseaza stapana sa si a incercat sa o ajute si sa se comporte fata de ea exact ca un adult. „Cand parintii plecau la serviciu sau la cumparaturi nu de putine ori mi s-a intamplat sa-mi fie imposibil sa ridic de jos cate un obiect care imi scapase din mana. O foaie de hartie, un ziar, un pix sau sticluta cu apa, aproape orice, toate mi le ridica ea. Le apuca usor cu dintii si mi le asaza cuminte in poala. Este suficient sa o strig si vine din orice colt al casei, se uita pe jos, apoi la mine, asteapta o confirmare vizuala, dupa care ridica de jos obiectele. Prima oara cand s-a intamplat asta mi-am zis ca poate e o coincidenta insa, cu timpul, am realizat ca nu-si doreste altceva decat sa ma ajute. De multe ori, cand ies la plimbare cu prietenul meu si cand acesta oboseste impingand caruciorul, o apuc pe Lara de zgarda si ii dau comanda „Trage”. Din fericire pentru noi este un animal puternic, dotat cu o forta incredibila. Atunci cand sunt racita, sau cineva din familie nu se simte bine vine, si se asaza langa patul in care se afla cel in suferinta. Sta acolo, pur si simplu, nu se misca, se uita la noi cu o privire calda. Ti se rupe sufletul”.
Cand stapana sa iese la plimbare, cainele are grija ca de fiecare data cand traverseaza strada, pe zebra, sa se interpuna intre scaunul cu rotile si masini. „Jumatate de strada o traverseaza pe partea stanga a scaunului, iar cealalta jumatate pe partea dreapta. Nu a invatat-o nimeni, asa a facut dintotdeauna. Cred ca incearca sa ma protejeze”.
Lara este un veritabil fotomodel si se comporta de fiecare data in fata obiectivului ca o vedeta. „Cand mergem pe Litoral aproape toti prietenii sau cunostintele noastre, dar si oameni pe care nu i-am cunoscut niciodata, vin la noi si ne roaga sa-i lasam se se pozeze alaturi de ea. Vara trecuta i-am cumparat o sepcuta si i-am asezat-o pe cap. Era asa frumoasa. A facut ravagii, copiii o adorau pur si simplu. Am luat-o cu noi pe plaja si vreau sa va spun ca nu s-a miscat de langa noi. Ba mai mult, se aseza la soare exact asa cum o faceam noi. Cand noi ne intorceam de pe o parte pe alta pe cearsaful nostru se intorcea si ea pe prosopelul ei. Cand intram noi in apa, intra si ea”, povesteste Laura amuzata.
Cateaua adora sa molfaie guma de mestecat si sa sparga intre dinti samburi de masline. Nu-i place sa i se vorbeasca pe un ton iritat si este extrem de sensibila la orice jignire i se aduce. „La un moment dat, tatal meu era suparat pe ea, facuse o boacana, si a numit-o, mai mult in gluma, „capra raioasa”. Doua zile nici nu l-a mai bagat in seama, nici macar nu s-a uitat la el, asa a fost de suparata”.
„Nici nu stiu ce m-as fi facut fara ea. Suntem atat de legate una de cealalta, sufleteste vorbind, incat imi vine greu sa imi imaginez cum ar fi fara ea. Ma bucura faptul ca dupa accident nu mi-am pierdut cercul de prieteni, insa cel mai mult ma bucur sa constat ca, uneori, animalele iti pot fi mai apropiate decat un om. Este un sentiment extraordinar”, spune Laura in incheiere.

Urmărește-ne pe Google News