Potrivit ziarului Tages-Anzeiger, cei doi ruşi au fost verificaţi de poliţia elveţiană în august anul trecut în staţiunea de schi, care găzduieşte în această săptămână reuniunea WEF a reprezentanţilor afacerilor şi elitei politice globale. Cei doi au prezentat paşapoarte diplomatice şi au părăsit ţara, scrie ziarul.

Poliţia din cantonul Grisons în estul Elveţiei a declarat că doi bărbaţi cu paşapoarte diplomatice ruse au făcut obiectul unei verificări de rutină a identităţii la Davos în august 2019, dar nu a fost stabilită o legătură între vizita lor şi WEF.

„Este adevărat că am verificat doi cetăţeni ruşi la Davos şi că ei s-au identificat cu paşapoarte diplomatice, dar noi nu am putut fi siguri de niciun motiv pentru a-i reţine. Ei au fost lăsaţi să plece”, a declarat o purtătoare de cuvânt a poliţiei cantonale, adăugând că poliţia nu i-a identificat niciodată pe bărbaţi drept instalatori.

Un purtător de cuvânt al ambasadei ruse la Berna a respins informaţia apărută în presă, declarând că doi diplomaţi ruşi acreditaţi în afara Elveţiei au fost verificaţi şi lăsaţi să îşi continue drumul.

„Paşapoartele diplomatice se acordă oficialilor de rang înalt, nu muncitorilor manuali”, a spus el. „Cred că a fost o glumă proastă”, a adăugat el.

Cum au ajuns piața și supermarketul jucători politici. Florin Dumitrescu, antropolog: „Echipa lui Georgescu instrumentalizează un tip de naționalism banal” | Interviu
Recomandări
Cum au ajuns piața și supermarketul jucători politici. Florin Dumitrescu, antropolog: „Echipa lui Georgescu instrumentalizează un tip de naționalism banal” | Interviu

Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe rus, a declarat la Moscova că nu era la curent cu incidentul.

Managerul fondurilor de investiţii Bill Browder, care a condus o campanie de expunere a corupţiei şi pedepsire a oficialilor ruşi pe care îi acuză de moartea avocatului său Serghei Magnitski, decedat într-o închisoare din Moscova în 2009 după ce s-a plâns că a fost maltratat, a spus că incidentul arată până unde a ajuns statul rus.

„Ruşii îşi iau la ţintă în mod activ toţi duşmanii din toate ţările – ei au resurse uriaşe şi Davos este un loc important, iar acesta este singurul loc unde eu pot veni pentru a-i contesta personal pe oficialii ruşi pentru uciderea lui Serghei Magnitski”, a declarat Browder pentru Reuters Today marţi la Davos.

Procurorii ruşi îl suspectează pe Browder că ar fi ordonat o serie de crime, inclusiv uciderea lui Magnitski, ceea ce finanţatorul a respins ca ridicol.

   

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu s-au viralizat pe internet / FOTO
Unica.ro
Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu s-au viralizat pe internet / FOTO
„Când îți clădești fericirea pe nefericirea unei persoane, ea fiind chiar fiica ta...”. Ioana Ginghină tună și fulgeră după nunta lui Alexandru Papadopol cu Cristiana Luca
Viva.ro
„Când îți clădești fericirea pe nefericirea unei persoane, ea fiind chiar fiica ta...”. Ioana Ginghină tună și fulgeră după nunta lui Alexandru Papadopol cu Cristiana Luca
Până unde poate merge cinismul? Alina Sorescu încă mai are lucruri îngrozitoare de povestit despre fostul soț, Alexandru Ciucu. Situația cu prima lor născută, Carolina, e strigătoare la cer
Libertateapentrufemei.ro
Până unde poate merge cinismul? Alina Sorescu încă mai are lucruri îngrozitoare de povestit despre fostul soț, Alexandru Ciucu. Situația cu prima lor născută, Carolina, e strigătoare la cer
Ajutorul nesperat primit de Kremlin: Trump face treaba Rusiei și taie Europa în bucăți distrugând alianțele Occidentale
Adevarul.ro
Ajutorul nesperat primit de Kremlin: Trump face treaba Rusiei și taie Europa în bucăți distrugând alianțele Occidentale
INNA, imagini de colecție de la începutul carierei. Ce spune artista despre schimbarea de stil din ultimii ani: „Îmi asum ce am fost”
Elle.ro
INNA, imagini de colecție de la începutul carierei. Ce spune artista despre schimbarea de stil din ultimii ani: „Îmi asum ce am fost”
ULTIMA ORĂ / Decizia la care NIMENI nu se aștepta! Ce a hotărât Ilie Bolojan la doar o zi de când a fost numit președinte interimar al României. E oficial!
Unica.ro
ULTIMA ORĂ / Decizia la care NIMENI nu se aștepta! Ce a hotărât Ilie Bolojan la doar o zi de când a fost numit președinte interimar al României. E oficial!
S-au dublat şansele ca un asteroid să lovească Pământul în 2032. Are forţa de a distruge complet un oraş
Observatornews.ro
S-au dublat şansele ca un asteroid să lovească Pământul în 2032. Are forţa de a distruge complet un oraş
Horoscop 15 februarie 2025. Balanțele au în față o zi agreabilă, cu momente plăcute și mai puțin plăcute, chiar și în compania acelorași persoane
HOROSCOP
Horoscop 15 februarie 2025. Balanțele au în față o zi agreabilă, cu momente plăcute și mai puțin plăcute, chiar și în compania acelorași persoane

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI