Potrivit procesului verbal întocmit după un control efectuat de managerul SJU, o angajată de la bucătărie şi un infirmier ar fi încercat să fure două pungi cu legume, una de 2,5 kilograme de mazăre și una de două kilograme cu păstăi, şi opt kilograme de carne.
Incidentul s-a petrecut pe 31 august, însă plângerea conducerii a ajuns abia zilele trecute în atenția poliției.
În reclamație, managerul și un director au precizat că au făcut un control la bucătărie și într-o magazie au observat un coş de inox, marcat ca fiind pentru deşeuri. În momentul în care au ridicat capacul, au descoperit că în interior erau, de fapt, alimente aranjate într-un sac curat, fără vreun alt deşeu.
După ce au vizionat imaginile de pe camerele de supraveghere, cei din conducere au descoperit că o angajată de la bucătărie şi un infirmier au fost cei care au manipulat alimentele şi coşul.
Managerul unităţii a sesizat comisia de disciplină a spitalului, iar cei doi angajaţi sunt cercetaţi. Ei nu au recunoscut faptul că ar fi încercat să fure alimentele bolnavilor și au spus că totul ar fi fost o neînţelegere, iar alimentele ar fi fost destinate să fie puse în frigider, iar dintr-o greşeală, au fost puse în coşul de gunoi.
Cazul a fost confirmat de Doina Caba, managerul general al SJU „Mavromati”: E adevărat, a fost făcută o sesizare, însă este o anchetă a Poliţiei în desfăşurare, astfel că nu vă putem da date suplimentare”.
Reclamaţia la poliție a fost iniţial pentru tentativă de furt, însă pentru că alimentele erau luate pe gestiune în fiecare zi, încadrarea a fost diferită.
„Am fost sesizați prin plângere, de către conducerea Spitalului Județean Botoșani cu privire la săvârșirea infracțiunii de delapidare. A fost deschis un dosar penal privind această faptă, urmează să efectuăm verificări cu privire la aspectele sesizate, iar în funcție de rezultatele acestora vor fi dispuse măsuri legale”, a precizat Delia Nenişcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani.
Foto: institutiimedicale.ro