VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

Din fotografiile așezate la linie, chiar în fața clubului Colectiv, zâmbesc cei care au fost înghițiți de flăcări. De jur împrejur, câteva zeci de persoane nu-și dezlipesc ochii de la poze. Sunt mama, tata, fratele, sora sau prietenul cel mai bun. Lângă ei, un sobor de preoți se roagă pentru sufletele celor trecuți la cele veșnice. Se închină cu toții și ridică rugăciuni către Dumnezeu. Să aibă grijă de sufletele victimelor ce nu au mai apucat să iasă din clubul Colectiv.

Doi ani de la tragedia din Colectiv

Au trecut deja doi ani în care dorul de cei dragi e la fel ca în acea zi fatidică de 30 octombrie. Zi în care tinerii și nu numai ce veniseră să se distreze au pierit în vâlvătaia care le-a transformat trupurile în bucăți de carne carbonizate. Nici putere să mai spună câteva cuvinte în fața camerelor de luat vederi nu mai au. Pare să ne spună din priviri că, orice ar spune, lucrurile nu se vor schimba. În sufletele pustiite există doar specranța că nu se va mai întâmpla un alt Colectiv. Că autoritățile și-au învățat lecția.

Înainte să ajungă la clubul Colectiv, oamenii, puțini la număr, au fost la biserică, unde un sobor de preoți a ținut slujba de pomenire. Numele victimelor sunt citite rând pe rând, iar unii dintre cei prezenți lăcrimează. Sunt momente grele, prin care nu ar fi trecut.

Flori proaspete și lumânări aprinse pe caldarâm

După ceremonia religioasă din fața clubului, rudele victimelor împart covrigi și lumânări. Lumânări aprind și acolo, pe caldarâm. Buchete de flori proaspete completează tabloul zilei în care toți românii își amintesc de Colectiv. Totuși, parcă prea puțini și-au făcut timp să vină aici. Poate există o explicație! Poate unii dintre tinerii români sunt îngropați în localitățile natale ca să fie mai aproape de cei dragi. Iar aceștia nu au mai bătut drumul până la București. Prea puțini oameni pentru un Colectiv așa de mare!

Incendiul din Colectiv, cea mai mare tragedia din istoria recentă a României

Peste 300 de tineri, printre ei artişti, fotografi și jurnalişti, s-au strâns în clubul Colectiv, unde trupa Goodbye to Gravity își lansa albumul ”Mantras of War”. Nimic nu prevestea că în doar câteva zeci de minute se va produce cea mai mare tragedia din istoria recentă a României. La ora 22.32 a izbucnit incendiul, iar un minut și o secundă mai târziu, ieşirea din club se aglomerase și clubul este invadat de fumul dens.

Unii au reușit să iasă din club, 26 au murit pe loc, 184 au fost răniţi, dintre care 64 au pierdut lupta cu viaţa în lunile care au urmat. Ultimul dintre ei, care a ridicat bilanțul victimelor la 65, s-a sinucis în vara anului 2017.

Cu trei zile înainte de împlinirea a doi ani de la tragedieaproximativ 1.000 de oameni au mers în marș din Piața Unirii până în fața clubului Colectiv, unde au aprind lumânări în memoria victimelor și au cântat la chitări.


Citeşte şi:

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News