UPDATE: Luni, 16 martie, în jurul orei 19, la zile bune după contact, au ajuns și rezultatul testelor asistentei, acestea fiind negative.
UPDATE: Duminică, 15 martie, au fost primite rezultatele testelor asistentului de pe secția de oncologie, acestea fiind negative. Conducerea spitalului așteaptă și rezultatele testelor efectuate asistentei care a intrat în contact cu femeia de 26 de ani depistată pozitiv pentru coronavirus.
Înainte ca femeia să fie depistată pozitiv, aceasta s-a dus să-și facă un RMN la clinica H-Medical Clinic, situată în aceeași clădire cu Spitalul Municipal Alexandru Simionescu din Hunedoara. După ce asistentele de acolo nu au reușit să îi monteze un cateter, au chemat în ajutor un coleg de la Secția de Oncologie din spital, spun surse din interiorul spitalului.
Acesta a reușit să îi monteze cateterul și s-a întors pe secția de oncologie a spitalului, neștiind că pacienta are coronavirus.
Conform managerul spitalului, Budae Radu-Ion, pe lângă asistentul de pe secția de oncologie, și o asistentă de pe secția de radiologie a Spitalului Municipal Hunedoara a intrat în contact cu pacienta care a ieșit pozitiv la testul de coronavirus.
Conducerea spitalului nu știe câte zile au venit cei doi la serviciu după contactul cu pacienta testată pozitiv și declară că este vorba de “câteva zile”. În aceste câteva zile, cei doi au intrat în contact cu pacienții internați, vizitatorii acestora, dar și cu colegii lor.
Astăzi au fost trimise la Timișoara probele recoltate celor doi asistenți.
Dacă rezultatele testului de coronavirus vor fi pozitive, DSP va hotărî dimensiunea anchetei epidemiologice, mai menționează Budae.
În prezent, cei doi asistenți medicali despre care Budae spune că au aproximativ 40 de ani se află în izolare la domiciliu.
Până acum, niciun pacient dintre cei cu care cei doi au intrat în contact nu prezintă simptome specifice infecției cu coronavirus, mai menționează conducerea spitalului. În majoritatea cazurilor, oamenii dezvoltă simptomele coronavirusului în circa 5 zile, dar există și cazuri asimptomatice.
Rezultatele testelor celor doi pacienți ar trebui să sosească în această seară.
Mai mulți oameni de rând, dar și politicieni nu au respectat măsurile de autoizolare și au intrat în contact cu sute de alți oameni, unii din categoria cea mai vulnerabilă în fața infecției cu coronavirus.