Niciunul dintre cadrele medicale nu prezintă simptome, iar, potrivit asistentei, analizele efectuate de la momentul internării până în prezent sunt „în parametri normali”. Marea nemulțumire a celor doi este legată de Direcția Publică de Sănătate.
„De pe 17 aprilie stăm amândoi în spital, dar nu am mai fost testați. Iar analizele ies în regulă toate. Asta, în timp ce alții confirmați, chiar cu simptome de infectare, au ignorat acel apel prin care li se cerea să cheme ambulanța, iar acum sunt bine mersi în patul lor, nu ca la închisoare. Noi cerem să fim testați sau externați și nimeni nu spune nimic”, a spus asistenta potrivir stiribotosani.
Femeia a mai spus că a încercat să ia legătura
cu cei de la DSP, însă în zadar.
„DSP nu
răspunde, nimeni nu îmi spune nimic, stau și aștept nu știu ce. Și atunci, cum
altfel să ne mai exprimăm frustrarea și sentimentele, cum să atragem atenția
celor care pot decide pentru noi, dacă nu făcând greva foamei? De azi-dimineață
așa stăm, nu mâncăm până nu ne testează cineva și nu ne spune exact ce și cum.
Pentru că eu una nu mai pot”, a mai explicat D.G.
O reacție a venit și din partea DSP Botoșani.
„Procedurile
spun că fiecare persoană confirmată cu noul coronavirus trebuie să fie
internată. Indiferent dacă este sau nu simptomatică. Așa este regula, pe care
trebuie să o respectăm. Nu știam că cineva infectat cu Covid-19 ar putea face
greva foamei, dar cert este că această atitudine ține mai degrabă de
gestionarea emoțiilor”, a explicat Teodor Ferariu, directorul DSP Botoșani.