Tragedii in judetele Bacau si Suceava: doi barbati au ars de vii, duminica si ieri, dupa ce casele lor au fost cuprinse de flacari puternice. Dezastru a fost si in Capitala, duminica noapte, cand o cladire din centrul istoric al orasului a fost distrusa de foc. Din fericire, aici nu au fost victime.
– Bacau. Anton Scurtu, in varsta de 82 de ani, din orasul Slanic Moldova, a murit, duminica seara, in timp ce incerca sa aprinda soba cu combustibil, pentru a-si incalzi locuinta.
Din cauza unei clipe de neatentie, flama puternica a cuprins hainele barbatului, care a suferit arsuri de gradul III pe 65 la suta din suprafata corpului.
– Suceava. Un barbat din comuna Horodnic de Sus a murit in urma unui incendiu, produs ieri dimineata, in gospodaria acestuia.
Pentru stingerea flacarilor, care au distrus 80 de metri patrati din acoperisul casei si mai multe bunuri casnice, pompierii militari au actionat cu trei autospeciale.
Cadavrul ars al proprietarului Dorel C., in varsta de 44 de ani, a fost gasit in constructia distrusa de flacari. Din primele cercetari, se pare ca incendiul s-a produs din cauza jarului provenit de la alimentarea defectuoasa a sistemului de incalzire. Pagubele sunt estimate la 15.000 de lei.
– Bucuresti. O cladire din centrul istoric al orasului, situata pe Splaiul Independentei nr. 2H, a fost cuprinsa de flacari in noaptea de duminica spre luni.
Focul a distrus aproximativ o tona de gunoaie, scara de lemn a casei si trei usi. Din fericire, nu s-au inregistrat victime.
‘Incendiul s-a produs in jurul orei 22.30, iar cei 36 de pompieri, cu patru autospeciale cu apa si spuma si o masina de descarcerare, au reusit sa stinga focul dupa doua ore’, ne-a declarat maior Catalin Eftene, purtator de cuvant al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Bucuresti ‘Dealul Spirii’.