Arestările au ridicat la patru numărul suspecţilor urmăriţi penal în cazul împuşcăturilor care au avut loc Valentine’s Day.
Doi adolescenţi au fost reţinuţi săptămâna trecută şi acuzaţi ca minori în instanţa de familie de infracţiuni cu arme de foc şi de opunere la arestare.
Procurorii au declarat că vor încerca să îi acuze şi pe cei doi minori ca adulți şi că ancheta continuă.
Ultimii doi suspecţi, identificaţi ca fiind Dominic Miller, în vârstă de 18 ani, din Kansas City, şi Lyndell Mays, în vârstă de 23 de ani, din suburbia Raytown, sunt acuzaţi fiecare de crimă de gradul doi, două capete de acuzare de acţiune criminală armată şi un capăt de acuzare de utilizare ilegală a unei arme.
O relatare a vărsării de sânge reconstituită de martori şi înregistrări video a stabilit că violenţele au început atunci când Mays şi un grup de indivizi care l-au confruntat „au început să se certe cu privire la motivul pentru care se holbau unul la altul”, a transmis poliţia într-o declaraţie sub jurământ depusă împreună cu acuzaţiile.
„Potrivit înregistrărilor din instanță, inculpații au participat la paradă şi un miting pentru Super Bowl pe 14 februarie 2024 și aveau arme de foc”, a precizat Parchetul din comitatul Jackson, într-o declaraţie separată.
Acesta a adăugat: „A avut loc o altercație verbală şi au izbucnit focuri de armă fără să țină cont de miile de alte persoane din zonă”.
La o scurtă conferință de presă în care a anunțat acuzațiile, procurorul Jean Peters Baker a declarat că ancheta a arătat că violențele au pornit de la o ceartă între Mays și o altă persoană.
Baker le-a declarat reporterilor că cearta lor „a escaladat repede”, Mays scoţând un pistol, urmat de alte persoane din apropiere care „aproape imediat” şi-au scos armele.
În timp ce atât Mays, cât şi Miller sunt acuzaţi de crimă, Baker a declarat că dovezile arată că un glonţ tras din arma lui Miller a fost cel care a lovit-o şi a ucis-o pe Elizabeth Lopez-Galvan, 43 de ani, o prezentatoare radio.
Poliţia a declarat anterior că aceasta a fost una dintre cele 23 de persoane lovite de focurile de armă, inclusiv cel puţin 9 copii, dar documentele depuse în instanţă împotriva lui Mays ridică numărul total de victime cunoscute ale împuşcăturilor la 25, inclusiv Lopez-Galvan.
Condamnarea pentru crimă de gradul doi în Missouri se pedepseşte cu închisoarea de la 10 la 30 de ani sau pe viaţă.