Potrivit presei locale cei doi bărbați au băut, sâmbătă, câteva ore într-un bar din satul Bosia, iar la ora 22:00 au plecat spre mall-ul din Iași. Cei doi au intrat cu greu cu tractorul prin bariera din parcare, iar după câteva încercări au reușit să parcheze vehiculul, după care au intrat în centrul comercial.
Aceștia au mers să mănânce și au petrecut ceva timp și într-o sală de păcănele. În jurul orei 24, un paznic de la Mall a sunat la poliţie, iar o patrulă a oprit „echipajul” tractorului chiar când voiau să plece.
Poliţiştii au stabilit că șoferul nu avea permis de conducere și a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost de 0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat.
IPJ Iași a deschis dosar penal pentru conducere fără permis şi sub influenţa alcoolului și continuă cercetările în acest caz.