Pe 23 noiembrie, la prânz, femeia s-a întâlnit cu Răzvan P., de la care urma să cumpere cu 100 de lei un telefon mobil. Individul i-a spus, însă, că aparatul este acasă, motiv pentru care tânăra l-a însoţit până într-un apartament dintr-un bloc din oraş.

Potrivit procurorilor, când femeia i-a întins banii pentru telefon, inculpatul i-a smuls portofelul şi a luat-o la palme, ameninţând-o că o va arunca de la etaj dacă nu acceptă să întreţină relaţii sexuale cu el şi cu amicul lui.

Înspăimântată, tânăra nu s-a opus, fiind ţinută captivă în casă. După cele două acte sexuale, ea a fost obligată să facă ordine prin apartament şi să spele vasele.

Femeia a scăpat după câteva ore, când bărbatul a deschis uşa de la intrare pentru ca și celălalt inculpat, Jean P., care plecase după bere, să intre în locuinţă.

Ea a fugit pe lângă cei doi, desculţă, fără geacă şi fără portofelul care-i fusese luat.

Cazul a fost preluat de procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş pe 11 decembrie, după ce tânăra s-a prezentat la Poliţie ca să-i denunţe pe presupușii violatori.

Pe 30 decembrie, cei doi bărbați au fost prezentaţi în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Beiuş cu propunere de arestare preventivă. Primul, pentru viol, lipsire de libertate şi furt, în timp ce celuilalt bărbat i se impută o infracţiune de viol.

Întreţinerea de către inculpaţi prin constrângere psihică şi morală, prin ameninţări şi profitând de starea victimei aflate în imposibilitatea de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, ademenirea prealabilă a persoanei vătămate folosindu-se de pretextul promisiunii vânzării unui telefon mobil ilustrează în mod clar atât gravitatea extrem de ridicată a faptelor inculpaţilor, cât şi periculozitatea deosebită a acestora.

Referatul prin care anchetatorii au reuşit să obţină arestarea violatorilor la Judecătoria Beiuş

Măsura arestării preventive a celor doi bihoreni a fost menținută luni, 4 ianuarie, şi la Tribunalul Bihor.

Ancheta în caz continuă, iar dacă vor ajunge în faţa instanţei, cei doi riscă închisoare de până la 12 ani pentru faptele lor.

Mama unuia dintre inculpați, Jean P., susține că fiul său nu are nici o vină: „Eu nu ştiu ce e în acel dosar, însă fiul meu este un om integru, proaspăt căsătorit, realizat. El nu a violat pe nimeni. Nu înţeleg cum se iau procurorii după o individă care vine să reclame un viol după 3 săptămâni. Băiatul meu a intrat de două ori în apartamentul acela, de fiecare dată pentru câteva minute, să-i aducă bere prietenului lui. Ce a fost acolo, el nu ştie şi nu ştim nici noi”.

Foto cu caracter ilustrativ

 
 

Urmărește-ne pe Google News